facilități fiscale
Home Administrare flote Fiscalitate Normele de aplicare a noului Cod Fiscal. Clarificările şi observaţiile Finanţelor

Normele de aplicare a noului Cod Fiscal. Clarificările şi observaţiile Finanţelor

Ministerul Finanţelor Publice a publicat normele de aplicare a noului Cod Fiscal, acestea clarificând prevederile Codului Fiscal fără a modifica în vreun fel regulile stabilite de acesta.

„Menţionăm că aceste norme vin să clarifice prevederile Codului Fiscal fără a modifica în vreun fel regulile stabilite de acesta. Actualele norme insistă asupra unor exemple concrete cu privire la interpretarea unor prevederi ale Codului Fiscal susceptibile de neclarităţi”, spun reprezentanţii Ministerului de Finanţe.

În comunicatul instituţiei sunt prezentate 10 titluri şi clarificările aduse pentru fiecare în parte, precum şi observaţii acolo unde este cazul.

Astfel, primul capitol, „Dispoziţii generale”, clarifică ce se încadrează la „activităţi independente”, sfera şi modalitatea de aplicare a metodelor utilizate la estimarea preţului de piaţă, pentru tranzacţiile între persoane afiliate. De asemenea, vine cu precizări despre tratamentul fiscal aplicabil în cazul reîncadrării formei unei tranzacţii/activităţi de către autorităţile fiscale.

Potrivit MFP, titlul II, „Impozitul pe profit”, stabileşte regulile de încadrare şi impunere pentru impozitul pe profit a diferitelor categorii de contribuabili, în funcţie de formele de organizare şi funcţionare şi de statutul lor fiscal. Acesta stabileşte regulile de determinare a rezultatului fiscal în cazul contribuabililor care aplică scutirea de impozit a profitului reinvestit şi exemplifică elementele de calcul ale rezultatului fiscal care sunt incluse în baza impozabila. Tot aici sunt aduse clarificări privind determinarea rezultatului fiscal al sediului permanent, legate de evitarea dublei impuneri precum şi de alte aspecte internaţionale. Se clarifică şi încadrarea în sistemul trimestrial/anual de calcul şi plată a impozitului pe profit a contribuabililor, în funcţie de statutul acestora.

Titlul III, „Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor”, stabileşte sistemul de impunere a veniturile microîntreprinderilor, detaliază categoriile de persoane juridice române care nu intra sub incidenta sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor şi clarifică începerea/încheierea perioadei impozabile în cazul înfiinţării/lichidării unei microîntreprinderi, precum şi data depunerii declaraţiei în cazul microîntreprinderilor care îşi încetează existenţa în cursul anului. Totodată, clarifică în ce măsura microîntreprinderile nou-înfiinţate aplica regimul favorabil prevăzut de Codul fiscal şi aspecte legate de determinarea bazei impozabile pentru microîntreprinderi.

Titlul IV, „Impozitul pe venit” vine cu mai multe precizări, printre care: condiţiile în care se acorda scutirea de la plata impozitului pe veniturile din activităţi independente, salarii şi asimilate salariilor, pensii, activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură realizate de persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat; stabilirea tratamentului fiscal aplicabil veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală; clarificarea tipurilor de venituri cuprinse în venitul brut din salarii sau considerate asimilate salariilor.

Potrivit Titlului V, „Contribuţii sociale obligatorii”, contribuabilii, persoane fizice, obligaţi la plata contribuţiilor sociale obligatorii, în sensul ca aceştia includ şi acele persoane fizice care nu au domiciliul sau reşedinţa în România şi care, potrivit legislaţiei europene aplicabilă în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate sociala la care România este parte, datorează contribuţii sociale obligatorii în România.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

impozitarea mașinilor
Fiscalitate

Când se plătește impozitul pentru mașinile cumpărate și vândute în același an

Piața auto second-hand din România și samsarii de mașini au primit o...

Acțiunea ATOM
Auto rulateFiscalitate

ANAF declanșează „Acțiunea ATOM” pentru verificarea comerțului cu mașini second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală...

rovinietei
FiscalitateInfrastructură

CNAIR: Noua platformă oficială pentru plata toll și a rovinietei este operațională de la 1 octombrie

Noua platformă oficială pentru plata toll și a rovinietei (https://etoll.ro) a fost...

taxa de pod
Fiscalitate

La 1 octombrie, intră în vigoare noul sistem de tarifare a drumurilor. Dispare taxa de pod

De la 1 octombrie, când intră în vigoare noul sistem de tarifare...