astra-asigurari-faliment-floteauto
Home Administrare flote Asigurări Fondul de Garantare poate face plăţi doar după decizia finală privind falimentul Astra

Fondul de Garantare poate face plăţi doar după decizia finală privind falimentul Astra

Fondul de Garantare a Asiguraţilor intră în drepturi şi poate face plăţi doar după decizia finală a instanţei, în ceea ce priveşte falimentul Astra Asigurări, astfel că din punctul de vedere al consumatorului final nu se vede un beneficiu imediat, a declarat şeful Direcţiei Protecţia Consumatorilor din cadrul ASF, Călin Rangu.

Tribunalul Bucureşti a admis, astăzi, cererea depusă de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) privind intrarea în faliment a societăţii Astra Asigurări. Decizia nu este definitivă, acţionarii asigurătorului putând face recurs.

Noi trebuie să aşteptăm decizia definitivă. Din acel moment, Fondul de Garantare intră în drepturi şi poate să facă plăţi. Atât timp cât încă este contestabilă această fază, din punctul de vedere al consumatorului final nu se vede un beneficiu imediat pentru că, potrivit legii, numai dacă există decizie definitivă Fondul de Garantare poate intra în drepturi”, a menţionat Călin Rangu pentru Agerpres.

Consiliul ASF a solicitat, la finalul lunii august a acestui an, intrarea în faliment a societăţii Astra Asigurări şi a decis retragerea autorizaţiei de funcţionare a companiei, aceasta aflându-se în administrare specială.

Conform legii, falimentul unei societăţi de asigurare este hotărât de o instanţă judecătorească. Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) va efectua plăţile către creditorii de asigurări de la data rămânerii definitive a hotărârii privind deschiderea procedurii de faliment în limita plafonului legal (450.000 lei/creditor de asigurare).

Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a încheiat procesul de transfer al dosarelor de daună, al contractelor de asigurare şi al bazelor de date de la Societatea de Asigurare-Reasigurare Astra SA, preluând, la data de 1 octombrie 2015, un număr de 57.210 de dosare de daună, inclusiv dosare de răscumpărare, şi 2.046.604 de contracte de asigurare în vigoare.

Astfel, în România au fost preluate 1.826.483 de poliţe şi 51.566 de dosare daună, în Germania — 6.128 de poliţe şi 193 de dosare de daună, în Slovacia — 22.752 poliţe şi 642 dosare de daună; Ungaria — 191.241 poliţie şi 4.809 dosare daună.

Astra Asigurări este deţinută de The Nova Group Investments România şi Epsilon Estate Provider (99% din acţiuni), firme controlate de omul de afaceri Dan Adamescu.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

casco
Asigurări

UNSAR: Furtunile și inundațiile au produs daune CASCO de peste 10,5 milioane lei

Companiile de asigurări membre ale Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și...

omniasig
Asigurări

Top 3 despăgubiri RCA plătite de Omniasig în semestrul I

Cea mai mare despăgubire achitată pe linia RCA, în primul semestru din...

RCA
Administrare floteAsigurări

Anytime România și BRD Groupe Société Générale integrează asigurarea RCA direct în aplicația YOU BRD

Anytime România și BRD Groupe Société Générale simplifică accesul la asigurările auto...

Anytime
Asigurări

Anytime România își extinde portofoliul

Anytime România, brandul de asigurări digitale al Interamerican și parte a Grupului...