FGA
Home Administrare flote Asigurări FGA a început publicarea Listei potenţialilor creditori ai Astra

FGA a început publicarea Listei potenţialilor creditori ai Astra

Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a publicat lista potenţialilor creditori de asigurări ai Societăţii de Asigurare Reasigurare Astra S.A. care pot beneficia de despăgubiri/indemnizaţii din disponibilităţile sale, astfel cum aceasta rezultă din evidenţele predate de asigurător.

Această listă va fi actualizată periodic, pe măsură ce evidenţele predate de Societatea de Asigurare Reasigurare Astra S.A. vor fi prelucrate de către Fondul de garantare a asiguraţilor.

Ulterior înregistrării, analizării cererilor de plată ale petenţilor şi a documentaţiei aferente precum şi avizării dosarelor de daună de către direcţiile de specialitate din cadrul Fondului, se va întocmi lista creditorilor de asigurări care va fi supusă spre aprobare comisiei speciale constituită din specialişti din cadrul Fondului de garantare a asiguraţilor.

După aprobarea listelor creditorilor de asigurări de către comisia specială şi numai după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment împotriva asigurătorului, Fondul de garantare a asiguraţilor va efectua plata sumelor cuvenite acestora.

Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor Astra Asigurări a aprobat în şedinţa de luni, 19 octombrie, numirea lui Dan Grigore Adamescu în funcţia de Preşedinte al Consiliului de Supraveghere pe o perioadă de patru ani, conform unui raport publicat la BVB.

În acelaşi timp, acţionarii au hotărât revocarea lui Ion Niţu din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului şi l-au numit pe Gheorghe Ovidiu Călinescu în funcţia de Membru al Consiliului de Supraveghere al Astra, pentru un mandat de 4 ani.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

casco
Asigurări

UNSAR: Furtunile și inundațiile au produs daune CASCO de peste 10,5 milioane lei

Companiile de asigurări membre ale Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și...

omniasig
Asigurări

Top 3 despăgubiri RCA plătite de Omniasig în semestrul I

Cea mai mare despăgubire achitată pe linia RCA, în primul semestru din...

RCA
Administrare floteAsigurări

Anytime România și BRD Groupe Société Générale integrează asigurarea RCA direct în aplicația YOU BRD

Anytime România și BRD Groupe Société Générale simplifică accesul la asigurările auto...

Anytime
Asigurări

Anytime România își extinde portofoliul

Anytime România, brandul de asigurări digitale al Interamerican și parte a Grupului...