City Insurance
Home Administrare flote Asigurări Asigurătorii riscă amenzi de 10% din primele subscrise

Asigurătorii riscă amenzi de 10% din primele subscrise

Companiile de asigurări investigate de Consiliul Concurenţei pentru schimb de informaţii şi înţelegeri în legătura cu preţurile riscă amenzi de până la 10% din primele încasate, dacă suspiciunile se confirmă. 

„Suspectăm o coordonare a comportamentului între companii pe baza unui schimb de informaţii. Ele aveau acces prin intermediul unei platforme la cifrele de vânzări ale concurenţilor lor – puteau să ştie preţuri, volume, tipurile de clienţi şi produsele, iar acest lucru le permitea să-şi ajusteze comportamentul şi în felul aceste să nu ofere cele mai bune preţuri şi condiţii clientilor lor”, a explicat preşedintelui Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

El a adăugat că au avut loc deja descinderi la sediile principalelor companii, de unde s-au colectat documente, pe baza mandatului judecătoresc.

Preşedintele Consiliului Concurenţei a mai subliniat ca ancheta poate dura până la doi ani, însă, în functie de complexitatea cazului, pot fi investigaţii mai scurte. Acesta a mai arătat că sancţiunile se pot ridica la maximum 10% de primele încasate de ele în anul anterior şi minimum 0,5%.

Pe de altă parte, reprezentanţii Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) au precizat, prin intermediul unui comunicat de presă, că au încredere că analiza Concurenţei va arăta că îngrijorările avute iîn vedere la deschiderea procedurii nu reprezintă o încălcare a regulilor de concurenţă.

Mai mult, UNSAR va colabora „cu toată disponibilitatea” cu Consiliul Concurenţei în vederea clarificării şi înlăturării eventualelor îngrijorări care au stat la baza deschiderii acestei proceduri, au mai spus reprezentanţii companiilor investigate.

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind posibila încălcare a regulilor naţionale şi comunitare de concurenţă de către Media Xprimm, UNSAR, societăţile de asigurare membre UNSAR, precum şi alte societăţi de asigurare.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

call center
Asigurări

Peste 11.600 de interacțiuni telefonice gestionate de Call Center-ul ASF în S1. Dintre acestea, 41% au vizat sectorul asigurărilor

Call Center-ul Autorității de Supraveghere Financiară a procesat 9.496 de apeluri primite...

Allianz-Ţiriac
Asigurări

Consiliul Concurenţei pune în dezbatere angajamentele propuse de Allianz-Ţiriac Asigurări pentru preluarea Campion Broker

Consiliul Concurenţei supune dezbaterii publice propunerile de angajamente formulate de Allianz-Ţiriac Asigurări...

casco
Asigurări

Companiile de asigurări au plătit, anul trecut, peste 62 milioane de lei despăgubiri CASCO, în urma furtunilor

Companiile de asigurări membre ale UNSAR au achitat anul trecut despăgubiri de...

RCA
Asigurări

Piața RCA a crescut cu 13% în primul trimestru din 2026. Cine este liderul pieței?

Valoarea totală a primelor de asigurare subscrise pentru asigurările RCA de societățile...