Park&Ride Pantelimon
Home Infrastructură Parcările ”Lia Manoliu” și Park&Ride Pantelimon, din Capitală, vor fi date în folosință de la 1 iulie

Parcările ”Lia Manoliu” și Park&Ride Pantelimon, din Capitală, vor fi date în folosință de la 1 iulie

Parcările cu plată, ce totalizează 1.746 de locuri, Park&Ride Pantelimon și ”Lia Manoliu”, urmează să fie date în folosință de la 1 iulie, a anunțat Primăria Capitalei.

”Ambele au zăcut nefolosite de 4, respectiv de 15 ani, de când au fost construite. Cea de la Pantelimon se transformase într-un depozit auto, plin de mizerie. Primarul Ciprian Ciucu a edificat situația lor și le-a dat în exploatare Companiei Municipale de Parking. În ultimele săptămâni, le-am igienizat, le-am pus la punct și, de la 1 iulie, le deschidem porțile”, a transmis Primăria Capitalei

Parcarea publică de la Arena Națională are 1.248 de locuri de parcare, dintre care 31 sunt rezervate persoanelor cu dizabilități, iar 31 sunt destinate categoriei ‘mama și copilul’. Aceasta însumează peste 30.200 mp, are parter și trei niveluri. Accesul se face din Bd. Basarabia, prin căile special amenajate pentru intrare și ieșire.

Park&Ride Pantelimon
Parcarea ”Lia Manoliu”

Park&Ride Pantelimon are 498 de locuri de parcare, dintre care 6 sunt rezervate persoanelor cu dizabilități și alte 6 sunt destinate categoriei ‘mama și copilul’. Aceasta înseamnă peste 4.500 mp, pe trei niveluri. Accesul se face din Șos. Pantelimon.

‘Ambele dispun de pază non-stop, monitorizare video, lifturi, grupuri sanitare, acces pietonal dedicat, scări de evacuare’, menționează sursa citată.

Tarifele sunt:

  • 5 lei/oră;
  • 30 lei/zi;
  • 500 lei/lună pentru abonamentele de tip zonă unică;
  • 50 lei/lună pentru abonamentele de tip riveran.

Parcarea de la Arena Națională se poate plăti prin aplicația oficială Parking București, aplicația parteneră Am Parcat, prin scanarea codurilor QR și parcometrele instalate în locul respectiv.

Pentru parcarea de la Pantelimon, deocamdată este posibilă doar plata prin abonamente de zonă unică și de riveran, dar și plată în numerar, la parcometrele din interior.

Abonamentele se vor putea achiziționa prin aplicație doar începând cu 1 iulie.

 

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Autoritatea Navală Română își reînnoiește parcul auto cu 8 utilitare ușoare

 

BMW se pregătește să lanseze noua generație de vehicule electrice cu baterie în China

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Miercurea Nirajului
Infrastructură

În 2027, se va circula pe primii kilometri ai Autostrăzii Unirii A8, între Târgu Mureş şi Miercurea Nirajului

Stadiul fizic pe primul lot al Autostrăzii Unirii A8, între Târgu Mureş...

Boiţa
Infrastructură

Autostrada Sibiu – Făgăraş. Progres de 13% la nodul rutier de la Boiţa, dintre DN 7, A13 și A1

Construcția unuia dintre cele mai complexe noduri rutiere din România, de la...

Giurgiu
Infrastructură

Sâmbătă, 20 iunie 2026, trecere gratuită pentru autoturisme pe Podul Giurgiu – Ruse

Sâmbătă, 20 iunie 2026, de “Ziua Podului”, autoturismele, inclusiv vehiculele rutiere cu...

Autostrada Brașov - Făgăraș
Infrastructură

Acord de Mediu pentru Autostrada Brașov – Făgăraș. Ce urmează?

Acordul de Mediu pentru Autostrada Brașov – Făgăraș a fost emis joi,...