CNIR
Home Infrastructură CNIR preia 5 proiecte majore: trei autostrăzi, un drum expres și viitorul pod peste Dunăre

CNIR preia 5 proiecte majore: trei autostrăzi, un drum expres și viitorul pod peste Dunăre

Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) a anunţat, marţi, că va prelua cinci proiecte majore noi de infrastructură rutieră care însumează aproximativ 300 km: Autostrada Bucureşti – Alexandria, Autostrada Făgăraş – Braşov, Autostrada „Alternativa Techirghiol”, Drumul Expres Arad – Oradea şi noul pod peste Dunăre Giurgiu – Ruse 2.

Potrivit CNIR, transferul acestor obiective strategice este în corelare cu prevederile OUG 55/2016 și, în același timp, necesar pentru accelerarea și finalizarea licitațiilor, corelarea cu proiectele deja în implementare la CNIR și devansarea termenelor pentru începerea lucrărilor.

Autostrada Bucureşti – Alexandria A6

CNIR a transmis că preluarea va impulsiona proiectul atât de necesar pentru reducerea accidentelor și a aglomerației de pe DN 6, un alt ,,drum al morții”, cât și pentru corelarea A6 cu Drumul de mare viteză București – Giurgiu, acum în etapa realizării studiului de fezabilitate la CNIR. Sunt obiective care vor deservi un bazin semnificativ de populație, inclusiv transporturile de marfă și vor aduce noi investiții în sudul țării.

Noul pod peste Dunăre Giurgiu – Ruse 2

”Este nevoie de un pod modern, la standarde europene pe principala rută de transport între România și Bulgaria și una dintre cele mai aglomerate în sezonul estival, o conexiune strategică între București, Sofia și Atena, capitale europene încă nelegate prin drumuri de mare viteză, spun reprezentanțuu CNIR. Și acest obiectiv va fi derulat în deplină sincronizare cu viitoarele autostrăzi București – Giurgiu și București – Alexandria, iar pentru etapa de execuție se poate avea în vedere și o analiză a finanțării prin parteneriat public-privat.

Drumul Expres Arad – Oradea

Pentru acest proiect strategic, parte a coridorului de transport Via Carpathia, CNIR intenționează să demareze lucrările încă din acest an. ”Vom avea nu doar o legătură modernă între cele două municipii sau între Autostrăzile A1 și A3, ci una între nordul și sudul Europei, de la Marea Baltică la Marea Neagră și Mediterană”, a precizat CNIR.

Autostrada Făgăraş – Braşov

Pentru acest segment al A13, CNIR va asigura finalizarea rapidă a documentației, baze solide și costuri justificate în etapa de execuție, precum și realizarea efectului de coridor, precum și corelarea cu alte obiective de infrastructură majoră din zona Brașovului, respectiv perspectivele de dezvoltare spre Ploiești și Bacău.

Alternativa Techirghiol

Portul Constanța și stațiunile de pe Litoral sunt componente importante care susțin economia națională. Prin realizarea ,,Autostrăzii Litoralului” CNIR vrea să asigure o infrastructură modernă, pentru timp redus de deplasare, siguranță în trafic și încurajarea unor noi investiții.

 

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Bugetul Capitalei a urcat la 8,5 miliarde lei. Care sunt proiectele de infrastructură finanțate?

 

De la Truffault la sMotion: peste 120 de ani de inovație ZF în domeniul amortizării

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Râmnicu Vâlcea
Infrastructură

MTI a avizat studiul de prefezabilitate pentru drumul care va conecta Rm. Vâlcea de A1 și DEx12

Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a avizat studiul de...

puncte de încărcare
Infrastructură

30 de puncte de încărcare, inclusiv pentru camioane, vor fi instalate pe Autostrada Moldovei

Companiile PPC Blue România și Oscar Downstream au semnat contractul pentru instalarea...

Glina
Infrastructură

Autostrada de Centură București. Miercuri se deschide circulația între Afumați și Glina

Miercuri, de la ora 14:00, va fi deschisă circulația pe loturile 3...

Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse
Infrastructură

Noi restricții de circulație pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse

În perioada 28.10.2026 – 04.12.2026, vor fi impuse restricţii de circulaţie pe...