Octopus
Home Administrare flote Tehnologie Octopus intră pe piața flotelor electrice din UK cu o soluție integrată „all-in-one”

Octopus intră pe piața flotelor electrice din UK cu o soluție integrată „all-in-one”

Octopus Energy își extinde prezența în mobilitatea electrică din UK și lansează Octopus Fleet – o soluție dedicată companiilor care doresc să își electrifice flotele, integrând într-un singur ecosistem încărcarea, plățile, infrastructura și administrarea costurilor.

După ce a consolidat zona B2C prin rețeaua Electroverse, încărcătoare rezidențiale și soluții solare, Octopus face pasul logic către segmentul corporate, unde electrificarea accelerată ridică provocări operaționale și administrative semnificative.

Un ecosistem modular pentru flote

Octopus Fleet este conceput ca un „one-stop shop” pentru companii, cu un model flexibil de tip „mix-and-match”. Practic, administratorii de flotă pot combina:

  • acces „one-tap” la rețeaua Electroverse
  • noul Fleet Charging Card pentru încărcare publică
  • Business Payments Card pentru cheltuieli conexe (încărcare, mese, taxe de drum etc.)
  • soluții hardware precum stații de încărcare, panouri fotovoltaice și sisteme de stocare

Un element central este emiterea unei singure facturi pentru întreaga flotă, reducând considerabil nevoia de deconturi individuale și procesare manuală a cheltuielilor – un punct sensibil pentru companiile care gestionează zeci sau sute de vehicule electrice.

Rambursare automată pentru încărcarea la domiciliu

Una dintre componentele-cheie este schema de Home Charging Reimbursement. Aceasta permite rambursarea automată a energiei consumate de angajați pentru încărcarea vehiculului de serviciu acasă, fără formulare sau cereri manuale.

Pentru flote mixte sau pentru companii care adoptă modele de lucru hibrid, această funcționalitate poate simplifica radical administrarea costurilor și crește gradul de acceptare al vehiculelor electrice în rândul angajaților.

Integrare cu soluții de fleet management

Lansarea vine în contextul parteneriatului dintre Octopus și Monta, anunțat anterior, care implică utilizarea platformei Monta Hub pentru administrarea flotelor. Această integrare ar putea oferi vizibilitate centralizată asupra consumului, costurilor și comportamentului de încărcare.

Pentru administratorii de flotă, interoperabilitatea între infrastructură, plăți și management este esențială pentru controlul TCO și pentru raportările ESG.

Beneficii pentru angajați: salary sacrifice și acces facil la încărcare

Pe lângă infrastructură și administrare, Octopus Fleet include și o schemă de salary sacrifice pentru achiziția de vehicule electrice și pentru încărcarea publică. Astfel, soluția nu vizează doar departamentele de fleet, ci și retenția și motivarea angajaților.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

bmw
Tehnologie

BMW utilizează inteligența artificială pentru a optimiza producția de celule de baterii

BMW, în colaborare cu Universitatea din Zagreb, folosește inteligența artificială pentru îmbunătățrea...

inovații
Tehnologie

Topul constructorilor auto în funcție de inovații. Cum a ajuns BYD pe primul loc?

Pentru prima dată, un producător chinez conduce clasamentul global al inovațiilor, potrivit...

CATL
Administrare floteTehnologie

Bateriile sodiu-ion intră în era producției de masă. Ce înseamnă pentru operatorii de flote

CATL accelerează dezvoltarea bateriilor sodiu-ion și anunță intrarea acestora în producția de...