Cu fabrica din Ungaria, care va avea o capacitate de 150.000 de vehicule pe an, producătorul de mașini electrice BYD va genera peste 10.000 de locuri de muncă în Europa, a anunțat Stella Li, vicepreședinte executiv al grupului chinez.
BYD intră într-o fază de „europenizare”. Prezentă la Summitul Dealerilor Auto Europeni organizat la Bruxelles de Auto Infos și Automotive European Mobility, Stella Li a confirmat că BYD va avea în curând o gamă de vehicule „fabricate în Europa”. Grupul și-a anunțat în urmă cu 2 ani intenția de a înființa prima fabrică europeană în Ungaria. De atunci, amplasamentul a fost construit și, mai recent, au fost instalate liniile de asamblare.
„Punerea în funcțiune va începe la sfârșitul anului 2025, primele teste de fabricație vor avea loc în primul trimestru al anului 2026, producția de serie va fi lansată în al doilea trimestru al anului 2026, care va accelera treptat. Cu această uzină, care are o capacitate de 150.000 de vehicule pe an, vom genera peste 10.000 de locuri de muncă la nivel local în Europa”, explică Stella Li, citată de publicația franceză Auto Infos.
Se pare că modelele Atto 2 (hibrid și 100% electric) și Dolphin Surf (100% electric) vor fi primele care vor ieși de pe aceste noi linii de producție.
Numită „Personalitatea auto a anului 2025”, vicepreședintele executiv a adăugat că a produce în Europa nu este suficient pentru a deveni un jucător în industria auto europeană. ”Este esențial să valorificăm și să utilizăm talentele din sector, în special cele ale producătorilor de componente. Acest lucru nu este simplu pentru o companie chineză precum BYD, ale cărei operațiuni sunt integrate vertical”.
„Am angajat deja furnizori europeni”, precizează Stella Li. „Aceștia fac parte din strategia noastră. (…) Peste 600 de furnizori sunt în prezent în curs de certificare și vom implica și mai mulți”. Printre cei deja selectați se numără Michelin, Forvia, Pirelli, Continental, ZF Group, Schaeffler, Bosch, Mahle, Devialet și Dynaudio.
Pe lângă producerea de vehicule actuale și viitoare, BYD se pregătește să deschidă un centru european de cercetare și dezvoltare tot în Ungaria, la Budapesta, și intenționează să recruteze un număr semnificativ de talente europene.
„Vom angaja peste 2.000 de ingineri”, spune Stella Li. „De acum înainte, vom recruta mulți ingineri talentați din Europa. Aceștia pot fi foarte inovatori și pot aduce cu adevărat tehnologia potrivită produselor noastre. Vrem să facem parte din comunitatea europeană”.
CITEȘTE ȘI:
CNAIR va instala 400 de camere video cu radar pe drumurile naționale și autostrăzi
AFM a aprobat noi dosare de finanțare în cadrul Programului Rabla pentru persoane fizice




Comentați?