mărfuri
Home Administrare flote Juridic Se va interzice obligarea șoferilor să încărcarce sau să descărcarce mărfurile. Proiect

Se va interzice obligarea șoferilor să încărcarce sau să descărcarce mărfurile. Proiect

În Parlament a fost depus un proiect de lege care interzice obligarea șoferilor din transportul rutier de mărfuri să efectueze operațiuni de încărcare sau descărcare a bunurilor transportate, inițiatorul propunerii, deputatul Augustin-Florin Hagiu, considerând că astfel se pune capăt unei practici abuzive care afectează de ani buni mii de șoferi din România.

”Șoferul trebuie să fie șofer, aceasta este meseria lui și trebuie respectată. El este responsabil de siguranța vehiculului, de respectarea timpilor de conducere și de livrarea mărfii în condiții sigure. Nu trebuie să fie obligat de angajator, de client sau de furnizor să facă o muncă ce nu îi aparține”, a declarat deputatul Augustin Hagiu, inițiatorul proiectului.

Potrivit expunerii de motive, numeroși conducători auto sunt constrânși, direct sau indirect, să participe la descărcarea mărfurilor, deși această activitate nu face parte din fișa postului lor. Practica duce la suprasolicitare fizică, la încălcarea timpilor de odihnă și, implicit, la riscuri crescute pentru siguranța rutieră.

”Această lege este despre respectul față de o meserie grea, despre demnitate profesională și despre siguranța tuturor participanților la trafic. Când un șofer este pus să descarce marfa după sute de kilometri, este epuizat și nu mai are timpul necesar de odihnă. Asta nu e doar o nedreptate socială, ci și un pericol real în trafic”, a adăugat Hagiu.

Proiectul de lege prevede clar că obligația de a încărca sau descărca marfa revine beneficiarului transportului, furnizorului sau intermediarilor, nu conducătorului auto.

Excepție fac doar situațiile specializate, cazuri în care natura activității impune participarea șoferului.

Orice clauză contractuală care contravine acestor prevederi va fi nulă de drept, iar cei care încalcă legea vor putea fi sancționați cu amenzi între 10.000 și 30.000 de lei, aplicate de Inspecția Muncii.

”Vreau să punem capăt abuzurilor. Nu mai putem accepta ca șoferii profesioniști să fie transformați în muncitori necalificați, fără protecție, fără respect și fără siguranță. Această lege aduce ordine, echitate și respect într-un domeniu esențial pentru economia României”, a subliniat deputatul PSD Brașov.

Inițiativa legislativă se aliniază modelelor existente în alte state europene. Spania și Portugalia au deja legi similare care interzic șoferilor de vehicule de peste 7,5 tone să încarce sau să descarce marfa. De asemenea, în Germania, legislația comercială stabilește clar că expeditorul este, de regulă, responsabil de încărcare și descărcare.

”România trebuie să își respecte șoferii la fel cum o fac alte state din Uniunea Europeană. Nu este vorba de privilegii, ci de dreptate și normalitate. Acești oameni muncesc din greu, departe de familie, în condiții grele, și merită protecție și respect”, a transmis Hagiu.

Proiectul de lege are un impact social pozitiv: întărește protecția muncii și sănătății șoferilor; reduce riscul de accidente de muncă; clarifică responsabilitățile între transportatori și beneficiari; contribuie la creșterea siguranței rutiere.

”Aceasta este legea respectului față de munca celor care țin România în mișcare. Șoferii nu cer favoruri, ci doar să li se recunoască dreptul de a-și face meseria – o meserie grea, dar esențială pentru economie. E timpul să le oferim condițiile și demnitatea pe care le merită”, a conchis deputatul Augustin-Florin Hagiu.

În perioadele 2006-2016 și 2018 – 2024, Augustin-Florin Hagiu a fost președintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT).

 

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

VW Commercial Vehicles își extinde fabrica din Polonia pentru următorul e-Crafter

 

Stellantis și Pony.ai colaborează pentru a dezvolta robotaxiuri în Europa

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

emisii
Juridic

Mutare surpriză în industria auto: Porsche formează o alianță de emisii cu Xpeng

Porsche a părăsit pool-ul de emisii CO₂ al grupului Volkswagen din Uniunea...

Ningbo Ocean Shipping
Transporturi

Chinezii de la Ningbo Ocean Shipping intră pe piața transportului de automobile. Prima navă aduce 5.400 de mașini electrice în Europa

Ningbo Ocean Shipping, divizia de transport maritim de linie a grupului Ningbo-Zhoushan...

scoase din uz
Juridic

Cum vrea Europa să recupereze milioane de tone de oțel și aluminiu din cele 12 mil. vehicule scoase din uz anual

Joi vor intra în vigoare noi norme privind proiectarea, producerea, colectarea și...

diesel Euro 5
JuridicTransporturi

Mașinile diesel Euro 5 vor fi interzise în nordul Italiei de la 1 octombrie 2026. Cine nu vrea?

Amânată deja de două, interdicția mașinilor diesel Euro 5 în patru regiuni...