Lucrările pe tronsonul Bacău – Pașcani, parte din Autostrada Moldovei A7 se apropie de 40%, constructorul român UMB Spedition mobilizând pe toate cele trei loturi peste 700 de muncitori și mai mult de 450 de utilaje, a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.
Pe lotul 1 Săucești – Trifești, în lungime de 30,3 km, stadiul fizic este de 38,5 %. În același timp, lucrările de pe lotul 2 Trifești – Gherăești, în lungime de 18, 99 km, au ajuns la un stadiu fizic de 36%, iar pe șantierul lotului 3 Mircești – Pașcani, în lungime de 28,09 km, stadiul fizic este de 36,2%.
Printre lucrările care se execută pe întregul tronson (77,38 km) se numără cele pentru construcția nodului rutier turbion care va face legătura A7 cu A8 și pentru asigurarea conexiunii nodului rutier Bacău Nord cu Varianta Ocolitoare Bacău.
Conform contractului pe traseul tronsonului de autostradă Bacău-Pașcani vor fi construite inclusiv 9 noduri rutiere, 22 de poduri și două pasaje.
”Contractele, finanțate prin PNRR, au o valoare însumată de 4,66 miliarde lei (fără TVA), iar lucrările trebuie finalizate anul viitor, a adăugat directorul general al CNAIR.
CITEȘTE ȘI:
Chery TIGGO 4 HEV – un nou jucător pe piața flotelor din România
Țările de Jos taxează suplimentar mașinile de serviciu care nu înregistrează emisii zero
Traficul pe secțiunea Poarta Sălajului – Nădăşelu, parte din Autostrada Transilvania A3,...
•Flote Auto10 septembrie 2026Compania Națională de Investiții Rutiere a emis Decizia de expropiere pentru imobilele...
•Flote Auto8 septembrie 2026Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a lansat licitația pentru construcția...
•Flote Auto6 septembrie 2026Începând de sâmbătă, 5 septembrie 2026, a fost deschis circulației Nodul Rutier...
•Flote Auto6 septembrie 2026
Comentați?