Oradea - Arad
Home Infrastructură DEx Oradea – Arad. Constructor desemnat pentru realizarea Lotului 2

DEx Oradea – Arad. Constructor desemnat pentru realizarea Lotului 2

Asocierea Onur Taahhut Tasimacilik – Straco Holding a câştigat licitaţia pentru construcţia Lotului 2 al Drumului Expres Oradea – Arad, cu o ofertă în valoare de peste 2,7 miliarde de lei, a anunțat ministrul Transporturilor Ciprian Șerban.

Durata de execuţie a lucrărilor este de 24 de luni, iar perioada de garanţie a lucrărilor ofertată, conform factorului de evaluare, este de 10 ani.

Obiectul contractului îl reprezintă execuţia lucrărilor pentru Lotul 2 al Drumului Expres Oradea – Arad, în lungime de aproximativ 39,7 km, şi include realizarea a 26 de lucrări de artă, printre care şi un pod de o complexitate tehnică ridicată, în lungime de 1.091 m.

De asemenea, contractul include realizarea Drumului de legătură cu Ungaria, în lungime de 10 km, inclusiv punctul de trecere a frontierei. Contractul este de tip FIDIC Roşu (execuţie lucrări, proiectarea fiind deja realizată de Beneficiar), iar Sursa de finanţare este asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile – Programul Transport 2021-2027.

”Semnarea contractului de achiziţie publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii şi, respectiv, după soluţionarea contestaţilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire”, a precizat ministrul Transporturilor.

Drumul Expres Oradea – Arad are o lungime de 120,47 km şi se împarte în 3 loturi distincte, astfel:

  • Lotul 1 – în lungime 33,7 km, la care se adaugă drumul de legătură la DN 79 – Salonta (5,3 km)
  • Lotul 2 – în lungime 39,7 km, la care se adaugă drumul de legătură pana la graniţa cu Ungaria (10 km);
  • Lotul 3 – în lungime 47,07 km, la care se adaugă Drumul de legătură cu zona industrială Arad Vest (2,9 km).

 

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

INS: Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 1,9% în trimestrul II 2025

 

Cele mai bizare 10 produse derivate ale constructorilor auto

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

italia
Infrastructură

Dacă rămâi blocat în trafic pe anumite autostrăzi din Italia, poți cere returnarea taxei de drum

Călătoriile de vară către coasta italiană ar putea deveni ceva mai puțin...

Joseni - Ditrău
Infrastructură

Autostrada Unirii A8. Luni încep lucrările pe lotul 1D Joseni – Ditrău, situat în jud. Harghita

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a avizat Proiectul Tehnic de Execuție...

Petricani
Infrastructură

Un pas înainte pentru construirea Pasajului Petricani. Unde va fi amplasat?

Consiliul General al Municipiului București a aprobat asocierea Primăriei Municipiului București (PMB),...

autostradă
Infrastructură

România însumează, de astăzi, 1.428,5 km de autostradă şi drum expres aflaţi în circulație

Odată cu deschiderea circulaţiei, marți, 11 august, pe secţiunea Zimbor – Poarta...