Autostrada Moldovei A7
Home Infrastructură Ministrul Transporturilor: În 2025 se va deschide circulația pe încă 168 km din Autostrada Moldovei

Ministrul Transporturilor: În 2025 se va deschide circulația pe încă 168 km din Autostrada Moldovei

Anul acesta se va deschide circulația pe încă 168 km din Autostrada Moldovei A7, care se adaugă celor 100 km deschiși anul trecut, a declarat, joi, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, aflat pe șantierul lotului Mizil – Pietroasele.

Potrivit acestuia, la finalul anului 2025 se va circula pe 268 km din cei 319 km ai șoselei de mare viteză, construită între Ploiești și Pașcani, cu fonduri prin PNRR.

Pe de altă parte, lotul 2 Mizil – Pietroasele, parte din secțiunea Ploiești – Buzău a Autostrăzii Moldovei, ar putea fi deschis circulației rutiere în luna iunie,”dacă antreprenorul bulgar din Asocierea de constructori români și bulgari va depăşi problemele tehnice”, a mai spus ministrul Transporturilor.

Construit de asocierea Coni (România) – Trace (Bulgaria) începând din august 2022, acest lot, cu o lungime de 28,3 km, a ajuns la un grad de execuție de aproape 99%, conform datelor CNAIR. Termenul de finalizare a fost mult întârziat, periooda contractuală de execuție fiind de 20 de luni.

Până la finalizarea lucrărilor pe lotul 3, Pietroasele – Buzău, va fi asigurată descărcarea traficului rutier în DN 2.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

Rabla Auto 2025. AFM a publicat modelul cererii de înscriere pentru persoanele fizice

 

Producția de automobile din România a scăzut cu 11,65% în primele 4 luni

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

parcare
Infrastructură

Parcare SMART de tip Puzzle în sectorul 6 al Capitalei. Cum funcționează?

Zona Valea Roșie – Prelungirea Ghencea din sectorul 6 al Capitalei va...

Autostrada Moldovei
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7: 50 de kilometri aproape gata pe secțiunea Bacău-Pașcani, dar deschiderea depinde de banii Guvernului

Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...

autostradă
Infrastructură

Program de guvernare: 185 km noi de autostradă și drum expres până la finalul anului și ținte majore pentru 2028

Guvernul propus de premierul desemnat, Luca Niculescu, își asumă un angajament ferm...

benzinării
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Primele benzinării vor fi amplasate la km 91, în jud. Buzău

Autostrada Moldovei A7 face un pas major spre normalitate și confort. A...