reglementare
Home Finanţare Axionet IoT va investi 26 mil. euro pentru dezvoltarea a aproximativ 500 de stații de încărcare

Axionet IoT va investi 26 mil. euro pentru dezvoltarea a aproximativ 500 de stații de încărcare

AXIONET IoT este una dintre cele trei companii din România selectate de Agenția Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură și Mediu (CINEA) pentru o finanțare în vederea dezvoltării stațiilor de încărcare pentru mașini electrice. Compania va primi 26,8 milioane de euro pentru 496 de stații de încărcare.

AXIONET IoT este o companie antreprenorială locală fondată și condusă de antreprenorul Gabriel Ioniță, și deține în prezent peste 500 de stații de încărcare. Finanțarea primită va permite  dezvoltarea a 496 de stații de încărcare pentru vehicule electrice, în 200 de locații din întreaga țară, accesibile publicului larg.

Noile stații sunt concepute pentru a deservi atât vehiculele ușoare, cât și cele de mare tonaj. Astfel, 96 dintre stații vor fi pentru încărcare rapidă, cu putere de 150 kW, iar alte 400 vor dispune de o putere de 350 kW. Proiectul acoperă zone-cheie din România de-a lungul rețelei rutiere TEN-T, stațiile fiind amplasate la cel mult 3 km de ieșiri sau noduri urbane, pentru o accesibilitate optimă. Acesta va îmbunătăți infrastructura de încărcare și va susține obiectivele UE de transport durabil și reducere a emisiilor.

„Ne-am dorit mereu să jucăm un rol important în accelerarea mobilității electrice în România și am urmarit activ această oportunitate de a avea o contribuție semnificativa in piață. Acest proiect este o realizare majoră pentru AXIONET și un pas strategic pentru România în tranziția către un transport sustenabil, eficient din punct de vedere energetic și cu un nivel de emisii scăzut”, a declarat Gabriel Ioniță, director general și fondator AXIONET.

Participarea la acest apel de proiecte a fost coordonata de conducerea AXIONET cu sprijinul consultanților KPMG.

Trei companii românești au primit finanțare pentru stații de încărcare

Comisia Europeană, prin intermediul Agenției Executive pentru Clima, Infrastructură și Mediu (CINEA), a declarat recent că sunt eligibile pentru finanțare  39 de proiecte în valoare totală de 422 milioane de euro, destinate dezvoltării infrastructurii de combustibili alternativi pe rețeaua de transport trans-europeană TEN-T. Printre proiectele selectate, trei provin din România, unul dintre ele fiind cel al AXIONET IoT.

Fondurile vor fi acordate prin Mecanismul destinat infrastructurii pentru combustibili alternativi (AFIF), parte a programului Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF), care susține dezvoltarea unei mobilități sustenabile la nivel european.

Din 2017, Axionet a implementat peste 500 de locații de încărcare în diverse scenarii, de la utilizare privată și industrială pentru testare, până la flote electrice și încărcare publică. Majoritatea punctelor sale de încărcare sunt din categoria Fast Charge. Axionet oferă și o gamă completă de soluții si servicii pentru monitorizare la distanță, localizare, prevenție și raportare a vehiculelor și utilajelor, soluții și servicii de IoT precum si solutii si servicii de energie verde.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

electrificarea
Flotă verde

Tendințe în electrificarea flotelor. Interesul companiilor crește, însă adoptarea rămâne prudentă

32% dintre companii declară că au în plan trecerea către o flotă...

STB
Flotă verdeTransporturi

Aproape jumătate de miliard de lei pentru modernizarea și înverzirea flotei STB

Flota Societății de Transport București (STB) va beneficia de o infuzie de...

Cancelaria Prim-Ministrului
Finanţare

Cancelaria Prim-Ministrului reduce costurile de transport cu peste 90% prin trecerea la mașini utilizate în leasing operațional

Cancelaria Prim-Ministrului a înregistrat o scădere drastică a cheltuielilor de funcționare dedicate...

Transelectrica
Finanţare

Flotă de 43 de utilitare ușoare pentru Transelectrica

Compania Națională de Transport a Energiei Electrice ”Transelectrica” intenționează să achiziționeze un...