CNAIR
Home Infrastructură După 1 ianuarie 2025, activitatea CNAIR se reorganizează la granițele cu Bulgaria și Ungaria

După 1 ianuarie 2025, activitatea CNAIR se reorganizează la granițele cu Bulgaria și Ungaria

Aderarea României la spațiul Schenghen și cu granițele terestre va determina schimbări în ceea ce privește controlul la frontierele cu statele UE, astfel încât autoritățile române trebuie să elimine orice obstacol care împiedică fluidizarea traficului prin punctele de trecere ale frontierei (PTF) și implicit elimininarea controlului specific al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

În consecință, CNAIR va desfășura în ACI (Agențiile de Control și Încasare) din PTF cu statele UE (Ungaria si Bulgaria) doar activitate comercială pe sensul de intrare în țară, respectiv comercializare de roviniete și emitere AST (Autorizații Speciale de Transport) la cerere.

Pentru reorganizarea activității în ACI de la frontiera cu Ungaria și Bulgaria, începând cu 1 ianuarie 2025, au fost dispuse următoarele măsuri:

– demararea procedurilor de conservare a instalațiilor de cântărire de pe sensul de ieșire din țară;

– păstrarea în stare de funcțiune a instalațiilor de cântărire pe sensul de intrare în țară și utilizarea unei instalații pentru emitere de Autorizații Speciale de Transport (AST) la cerere;

– redimensionarea personalului existent, astfel încât să fie asigurate cu personal în ture de lucru doar activitatea comercială pe sensul de intrare în țară (vânzare rovinieta și AST).

Concret, începând cu 1 ianuarie 2025, CNAIR asigură pe sensul de intrare personal în spațiile adiacente fluxurilor de trafic, în actualele amplasamente ACI dotate cu sisteme de cântărire, în vederea facilitării obținerii imediate a Autorizațiilor Speciale de Transport, la solicitarea conducătorilor auto, pentru vehiculele cu depășiri de mase și/sau dimensiuni, în scopul punerii în legalitate a circulației vehiculelor agabaritice din punct de vedere al traseului optim, esențial pentru siguranța rutieră și traversarea sectoarelor de drum în limitele restricționate.

CNAIR precizează că pe sensul de ieșire din țară nu menține personal, urmând ca pentru arterele și dotările existente să fie demarate procedurile de conservare.

Excepție face menținerea activității de încasare a tarifului de trecere a podului peste Dunăre pe sensul Giurgiu – Ruse, unde CNAIR va asigura personal pentru toate cele 8 benzi de tranzit, pentru toate categoriile de vehicule, urmând ca în perspectiva imediată să fie implementat sistemul online de plată electronică a tarifelor de trecere pentru autoturisme.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Cât de bine cunoașteți istoria telematicii? De la înregistrările pe hârtie din anii 1960, la comunicarea instantanee de astăzi

 

CNAIR a primit 11 oferte pentru Autostrada Litoralului. Până unde va ajunge viitoarea șosea de mare viteză

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Calafat
Infrastructură

Acord de parteneriat pentru construcția drumurilor expres Calafat – Craiova și Calafat – Drobeta Tr. Severin

Președinții Consiliilor Județene Dolj și Mehedinți au semnat, în prezența unei delegații...

Recensământul General de Circulație Rutieră
Infrastructură

CNAIR începe, din 21 aprilie, Recensământul General de Circulație Rutieră

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) prin intermediul Centrului de...

Afumați – Pantelimon
Infrastructură

Autostrada de Centură București A0 Nord. Peste 150 de muncitori lucrează la finalizarea lotului 3 Afumați – Pantelimon

Peste 150 muncitori lucrează la finalizarea lotului 3 Afumați – Pantelimon, parte...

Drumul Expres Brăila - Tulcea
Infrastructură

CNIR a avizat Studiul de Fezabilitate pentru Drumul Expres Brăila – Tulcea

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a avizat, miercuri, Studiul de Fezabilitate...