A7
Home Infrastructură De săptămâna viitoare se va circula pe încă 32 de km din Autostrada Moldovei A7

De săptămâna viitoare se va circula pe încă 32 de km din Autostrada Moldovei A7

Miercuri, 20 noiembrie, circulația rutieră va fi deschisă pe încă două tronsoane ale secțiunii de autostradă Buzău – Focșani, parte din A7, și anume Buzău – Vadu Pașii și Vadu Pașii – Râmnicu Sărat, în lungime totală de 32 de km, a anunțat, vineri, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

”Cei 32 de kilometri dintre Buzău și Râmnicu Sărat se vor adăugă astfel celor 11 kilometri dintre Mândrești Munteni și Focșani pe care se circulă de săptămâna trecută. Este un nou pas important pentru recuperarea decalajelor economice dintre regiunea Moldova și celelalte regiuni istorice ale României. Pot spune astăzi că reparăm o nedreptate față de toți cei care au așteptat ani de zile ca acest proiect să se materializeze”, a precizat Sorin Grindeanu.

Potrivit acestuia, până la finalul anului, circulația pe A7 va fi deschisă pe încă 85,45 km, și anume pe loturile Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni, Dumbrava – Mizil și Mizil – Pietroasele.

În 2025, Sorin Grindeanu susține că vor fi finalizate toate celelalte loturi din A7, construite prin PNRR (319 km), dar și drumul Expres Brăila – Galați (10,76 km), a cărei construcție este finanțată prin Programul Transport.

În plus, vor fi continuate procedurile și pentru realizarea celorlalte secțiuni din A7, de la Pașcani până la Siret (118 km).

Ministrul Transporturilor a mai anunțat că, tot anul viitor, vor începe lucrările pentru construcția primelor loturi din Autostrada Unirii A8 și a Podului peste Prut de la Ungheni.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Grupul AutoBinck, reprezentat în România de Business Lease, are o nouă conducere

 

Deteriorarea pieței europene de mașini electrice va continua și în 2025. Studiu S&P Global

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Autostrada Moldovei
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7: 50 de kilometri aproape gata pe secțiunea Bacău-Pașcani, dar deschiderea depinde de banii Guvernului

Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...

autostradă
Infrastructură

Program de guvernare: 185 km noi de autostradă și drum expres până la finalul anului și ținte majore pentru 2028

Guvernul propus de premierul desemnat, Luca Niculescu, își asumă un angajament ferm...

benzinării
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Primele benzinării vor fi amplasate la km 91, în jud. Buzău

Autostrada Moldovei A7 face un pas major spre normalitate și confort. A...

Boița - Cornetu
Infrastructură

Autostrada Sibiu – Pitești. Pe secțiunea Boița – Cornetu pot fi realizate doar 45% dintre lucrări

Pe secțiunea 2 Boița – Cornetu, asocierea Mapa – Cengiz din Turcia...