Home Transporturi Instituțiile UE se angajează să încurajeze mersul cu bicicleta în întreaga Europă

Instituțiile UE se angajează să încurajeze mersul cu bicicleta în întreaga Europă

Uniunea Europeană face încă un pas important în reducerea emisiilor generate de transporturi, prin adoptarea Declarației europene privind deplasarea cu bicicleta. În contextul Consiliului European Transporturi informal și a „Zilelor pentru interconectarea Europei”, comisarul pentru transporturi Adina Vălean va semna declarația împreună cu Karima Delli, președinta Comisiei pentru transport a Parlamentului European, și cu Georges Gilkinet, viceprim-ministrul Belgiei.

Semnarea acestei declarații este, de asemenea, aliniată la obiectivul Președinției belgiene a Consiliului de a decarboniza sectorul transporturilor din UE.

Declarația recunoaște că mersul cu bicicleta este o modalitate de transport sustenabilă, accesibilă și la prețuri abordabile, care are o valoare adăugată puternică pentru economia UE. Ea include angajamente clare, precum crearea unor rețele sigure și coerente pentru biciclete în orașe, legături mai bune cu transportul în comun, spații de parcare securizate și acces la punctele de reîncărcare pentru bicicletele electrice. Aceste angajamente trebuie asumate la nivelul UE, precum și la nivel național, regional și local. Toate acestea sunt elemente necesare pentru îmbunătățirea calității și a cantității infrastructurii pentru biciclete în toate statele membre și pentru sporirea atractivității mersului cu bicicleta pentru public.

Pe baza unei propuneri lansate de Comisie în octombrie 2023 și ca răspuns la solicitările Parlamentului European și ale statelor membre, declarația constituie un angajament politic comun și o busolă strategică pentru politicile și inițiativele existente și viitoare legate de mersul cu bicicleta.

„Recunoaștem numeroasele beneficii ale mersului cu bicicleta: reduce poluarea, precum și congestia urbană, și promovează stiluri de viață mai sănătoase. Mai mult, mersul cu bicicleta este o piatră de temelie a industriei europene, stimulând inovarea și creșterea economică și creând în același timp locuri de muncă de înaltă calitate la nivel local. Acceptarea mersului cu bicicleta se aliniază la strategia industrială a UE și la obiectivele acesteia”, a precizat comisarul pentru transporturi, Adina Vălean.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

Xiaomi a livrat primul său automobil electric, SU7. Compania a primit peste 100.000 de comenzi

Șerban Nicolescu este noul director general al fabricii de anvelope Continental din Timișoara

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Ningbo Ocean Shipping
Transporturi

Chinezii de la Ningbo Ocean Shipping intră pe piața transportului de automobile. Prima navă aduce 5.400 de mașini electrice în Europa

Ningbo Ocean Shipping, divizia de transport maritim de linie a grupului Ningbo-Zhoushan...

diesel Euro 5
JuridicTransporturi

Mașinile diesel Euro 5 vor fi interzise în nordul Italiei de la 1 octombrie 2026. Cine nu vrea?

Amânată deja de două, interdicția mașinilor diesel Euro 5 în patru regiuni...

Tesla
Transporturi

Record în transporturi. O singură navă aduce în Europa o flotă de peste 7.700 de mașini Tesla

Exporturile de vehicule electrice din China continuă să crească, un transport record...

mobilitate
FinanciarTransporturi

De ce bugetele de mobilitate ale companiilor nu funcționează întotdeauna?

Un studiu realizat de PwC și Universitatea din St. Gallen (Elveția) demonstrează...