podul suspendat peste Dunăre
Home Infrastructură Siguranţă rutieră Circulația rutieră pe podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, oprită pe timpul nopţii

Circulația rutieră pe podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, oprită pe timpul nopţii

Pentru finalizarea lucrărilor auxiliare la podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, în perioada 17 iulie – 30 noiembrie 2023 circulația rutieră se va închide pe timpul nopţii, de luni până vineri, inclusiv, în intervalul orar 21.00 – 6.00, exceptând zilele de sărbători legale, a anunţat vineri Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Astfel, circulaţia rutieră pe pasaj va fi permisă de sâmbătă, ora 6.00, până luni, ora 21.00.

În perioada închiderii circulaţiei pe timpul nopţii, traficul rutier va fi permis doar prin sensurile giratorii amenajate la intersecţiile cu DJ 221B Vădeni (km 1+180) şi cu DN 22B (km 4+530) şi deviat pe DN 22 către trecere BAC Smârdan – Brăila.

Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila – cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România, al treilea ca dimensiune din Europa şi ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră – a fost inaugurat joi, 6 iulie.

Valoarea iniţială a proiectului a fost de 1,996 miliarde de lei, fără TVA, fonduri externe nerambursabile, iar constructorul este Asocierea Astaldi S.P.A. – IHI Infrastructure System Co. Ltd.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

UNSAR: Un accident auto în România costă, în medie, cu 28% mai mult decât în Polonia

Primăria Capitalei a început digitalizarea sistemului de parking

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Cod rutier
Siguranţă rutieră

Controverse aprige în Italia privind noul Cod rutier. Pietonii pierd imunitatea pe zebră și riscă amenzi dacă nu se asigură

Schimbare majoră de paradigmă legislativă în noul Cod Rutier din Italia. Chiar...

Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse
Siguranţă rutieră

Restricții majore pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse în a doua jumătate a lunii octombrie

Circulația rutieră pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi restricționată temporar în perioadele...

AEB
Siguranţă rutieră

Eficiența sistemelor AEB în prevenirea coliziunilor din spate, confirmată de statistici

Sistemele avansate de asistență pentru șofer (ADAS) au devenit echipamente obligatorii pentru...

Codul Rutier
JuridicSiguranţă rutieră

Italia schimbă radical Codul Rutier. De la amenzi dictate de comportament la reguli stricte pentru motocicliști și pietoni

Guvernul italian a aprobat decretul legislativ care aduce o reformă profundă Codului...