City Insurance
Home Administrare flote Asigurări CITR a fost numit lichidator judiciar la City Insurance

CITR a fost numit lichidator judiciar la City Insurance

CITR, companie care face parte din Impetum Group, a fost numită de către Tribunalul Bucureşti lichidator judiciar al City Insurance, urmând să fie confirmat la prima Adunare Generală a creditorilor.

„Pentru primele luni ale acestui proiect ne propunem să asigurăm cât mai multă stabilitate pentru cei implicaţi. Vom fi atenţi în mod particular la gestionarea costurilor, pentru a maximiza sumele pe care să le putem distribui creditorilor. O particularitate a cazului falimentului City Insurance este, fără îndoială, numărul mare de litigii, însă experienţa echipei CITR va fi definitorie pentru o bună colaborare cu creditorii şi autorităţile. În al doilea rând, vorbim de falimentul liderului pe piaţa de asigurări şi suntem conştienţi de impactul sistemic pe care această situaţie o are. Contăm pe buna colaborare cu Autoritatea de Supraveghere Financiară, Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi celelalte autorităţi implicate”, a afirmat Paul Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.

Pentru cei interesaţi, termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor este 28 martie 2022, iar termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe este 18 aprilie 2022.

Totodată, termenul de definitivare a tabelului creanţelor este 13 mai 2022, iar data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor este 25 aprilie 2022.

Conform legii şi deciziei instanţei deţinătorii de poliţe RCA au de astăzi, de la declararea falimentului, 30 de zile pentru a contracta un alt furnizor de RCA şi 90 de zile pentru depunerea cererilor de deschidere a dosarelor de daună în situaţia în care s-a produs un eveniment asigurat acoperit de o poliţă de asigurare în vigoare. Sumele vor fi plătite prin Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Primul pas în calitate de lichidator judiciar în procedura de faliment va fi stabilirea masei credale, identificarea şi evaluarea activelor şi nu în ultimul rând, identificarea tuturor surselor suplimentare de venit şi a unei strategii de valorificare pentru distribuirea sumelor către creditori.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a atras atenţia, încă din 2020, asupra faptului că piaţa de asigurări este vulnerabilă, un număr mic de societăţi de asigurare deţinând o cotă semnificativă de piaţă, iar peste 75% din piaţa de RCA revenea primilor 2 jucători: City Insurance şi Euroins.

Carpatica Asig s-a confruntat cu un deficit de capital de 707 milioane de lei la finele lunii iulie 2016, când ASF a decis retragerea licenţei de funcţionare a companiei şi promovarea cererii de deschidere a procedurii de faliment. De la data deschiderii procedurii, în februarie 2017, numărul creditorilor a ajuns la peste 600, iar CITR a făcut distribuiri de aproximativ 130 milioane lei. Proiectul Carpatica Asig a însemnat gestionarea a peste 2.000 de litigii pe rol.

Totodată, proiectul Certasig – Societate de Asigurare şi Reasigurare S.A. este în gestionarea CITR din iunie 2020. Conform tabelului preliminar de creanţe, numărul de creditori este în acest moment de peste 160. Procedura de valorificare a activelor companiei este în derulare în acest moment, recuperările de creanţe aflate în curs fiind de aproximativ 10 milioane lei.

 

CITEȘTE ȘI:

Vânzările Bosch din 2021 au depășit nivelurile din perioada anterioară crizei

Creștere de 10,9% pentru exporturile de mijloace de transport în 2021

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

casco
Asigurări

Despăgubirile plătite de asigurători în baza polițelor Casco au depășit 2,56 mld. lei în 2025

Despăgubirile plătite de asigurători în baza polițelor facultative CASCO au depășit 2,56...

Piața RCA
Asigurări

Piața RCA a crescut cu 9% în 2025, la 10,9 miliarde de lei. Topul asigurătorilor

Valoarea totală a primelor de asigurare subscrise pentru asigurările RCA de societățile...

Ford
Asigurări

Ford România și OMNIASIG Vienna Insurance Group lansează în premieră oferta specială de asigurare Ford CASCO

Ford România, alături de OMNIASIG Vienna Insurance Group, lansează în premieră oferta...

call center
Asigurări

Peste 5.500 de apeluri telefonice privind asigurările au fost primite de Call Center-ul ASF

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a înregistrat, pe parcursul anului 2025, o...