Buzău - Focşani
Home Infrastructură Autostrada Moldova A7. Intră în licitație două loturi ale tronsonului Buzău – Focşani

Autostrada Moldova A7. Intră în licitație două loturi ale tronsonului Buzău – Focşani

Două loturi ale tronsonului Buzău – Focşani, parte din Autostrada Moldova (A7), vor fi lansate în licitaţie săptămâna aceasta, odată cu transmiterea în sistemul de achiziţii publice – SICAP a anunţului de participare pentru construcţia secțiunilor 1 şi 4, a menționat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

„Astăzi a fost transmis spre SICAP Anunţul de Participare la licitaţia pentru construcţia tronsoanelor 1 şi 4 – Tronsonul 1 (4,60 km): Buzău – Vadu Paşii, Tronsonul 4 (10,94 km): Mândreşti Munteni – Focşani Nord. Autostrada Buzău – Focşani este una din secţiunile Autostrăzii Moldova (A7) şi face parte din Coridorul 3 – Bucureşti – Regiunea NE (Moldova) (OR3). Cele două tronsoane vor fi construite în 20 de luni de la data semnării contractului cu finanţare prin PNRR”, a precizat Sorin Grindeanu.

Potrivit oficialului, la momentul actual, documentaţia pentru tronsoanele 2 şi 3 se află la ANAP, pentru verificare, iar în cel mai scurt timp va fi transmis spre SICAP anunţul de participare la licitaţie. Segmentele respective de autostradă vizează tronsonul 2, în lungime de 30,80 km – între Vadu Paşii şi Râmnicu Sărat, respectiv tronsonul 3, pe o distanţă de 36,10 km, ruta Râmnicu Sărat – Mândreşti Munteni.

Proiectul Autostrăzii Buzău – Focşani are o valoare de 7,26 miliarde de lei (inclusiv TVA), este finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), fiind prevăzut în Master Planul de Transport General.

La finalizarea lucrărilor, Autostrada Buzău – Focşani (al doilea segment al Autostrăzii Moldova) va avea o lungime de 82,44 de km.

 

CITEȘTE ȘI:

CNAIR a semnat contractul pentru construcția Secțiunii 2 a Autostrăzii Sibiu – Pitești

Cristian Roşu (ASF): Frecvenţa daunei pentru vehicule este una dintre cele mai mari din UE

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Afumați – Pantelimon
Infrastructură

Autostrada de Centură București A0 Nord. Peste 150 de muncitori lucrează la finalizarea lotului 3 Afumați – Pantelimon

Peste 150 muncitori lucrează la finalizarea lotului 3 Afumați – Pantelimon, parte...

Drumul Expres Brăila - Tulcea
Infrastructură

CNIR a avizat Studiul de Fezabilitate pentru Drumul Expres Brăila – Tulcea

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a avizat, miercuri, Studiul de Fezabilitate...

Drumul Expres Suceava - Siret
Infrastructură

Drumul Expres Suceava – Siret. Constructor desemnat pentru loturile 1 și 2

Asocierea Far Foundation – Automagistral Pivden – Lincor Trans va proiecta și...

Târgu Frumos - Leţcani
Infrastructură

Autostrada Unirii A8. Constructor desemnat pentru tronsonul Târgu Frumos – Leţcani

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a desemnat, marți, asocierea de firme...