Advertisement

amenzile de circulație
Home Administrare flote Juridic Cresc amenzile de circulație. Pentru depășire sau neacordare de prioritate se poate ajunge și la 2.900 lei

Cresc amenzile de circulație. Pentru depășire sau neacordare de prioritate se poate ajunge și la 2.900 lei

Guvernul va modifica, în şedinţa de joi, 27 ianurie 2022, amenzile de circulație pentru mai multe abateri de la legislaţia rutieră, potrivit unui proiect de ordonanţă pentru modificarea şi completarea Codului Rutier (OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice).

Astfel, potrivit proiectului, comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice va fi sancționat cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni (580 lei – 725 lei) şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile. În cazul în care s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale se stabileşte amendă prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni (870 lei – 1.160 lei) şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile.

Totodată, se trece într-o clasă superioară de contravenţii fapta de a circula nejustificat cu un autovehicul pe banda de urgenţă a autostrăzii (de la 580 lei – 725 lei la 1.305 lei – 2.900 lei); totodată, sancţiunea contravenţională complementară privind punctele de penalizare (3 puncte de penalizare) se înlocuieşte cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Se introduce sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile pentru executarea pe autostradă a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, de a circula sau de a traversa de pe un sens de circulaţie pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părţi carosabile, de a circula în sens contrar direcţiei de mers pe calea unidirecţională.

Se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 90 de zile la 120 de zile pentru nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată.

Se majorea ză și amenzile de circulație trece pentru nerespectarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depăşire (de la 580 lei – 725 lei la 870 lei – 1.160 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 30 de zile la 60 de zile.

Se trece într-o clasă superioară de contravenţii abaterea de la regulile privind depăşirea, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale (de la 870 lei -1.160 lei la 1.305 lei – 2.900 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 60 de zile la 90 de zile.

Se mai majorează și amenzile de circulație pentru nerespectarea regulilor privind acordarea de prioritate (de la 580 lei – 725 lei la 870 lei – 1.160 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 30 de zile la 60 de zile.

Se trece într-o clasă superioară de contravenţii fapta de a nerespecta regulile privind acordarea de prioritate, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale (de la 870 lei – 1.160 lei la 1.305 lei – 2.900 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 60 de zile la 90 de zile.

Se reglementează un nou prag de viteză, respectiv depăşirea cu peste 70 km/h a limitei legale de viteză, pentru care se va aplica o perioadă majorată de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, respectiv 120 de zile.

În cazul în care prin încălcarea regulilor de circulaţie privind circulaţia pe sens opus, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice ori conducerea pe autostradă s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce să majorează cu 30 de zile.

Se reglementează interdicţia de a conduce un vehicul pe drumurile publice din România, urmare a condamnării penale pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul rutier pe teritoriul României, pentru titularul de permis de conducere emis de o autoritate străină.

 

CITEȘTE ȘI:

Decizia instanței. Licitaţia pentru sectorul Margina – Holdea din autostrada Lugoj – Deva poate continua

Noile recomandări ale Consiliul European privind libera circulație și utilizarea certificatului digital

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

stellantis
Juridic

Stellantis, adus în instanță de investitori. Întâi în SUA, acum în Țările de Jos

Fundația olandeză Fiat Chrysler Investors Recovery Stichting, care reprezintă investitorii din fostul...

Zonele cu Niveluri Scăzute de Emisii
Juridic

Guvernul renunță la proiectul privind Zonele cu Niveluri Scăzute de Emisii

Proiectul de hotărâre de guvern promovat de Ministerul Dezvoltării cu privire la...

Cartea de Identitate a Vehiculului
Juridic

Cartea de Identitate a Vehiculului (CIV) are un nou format, adaptat prevederilor legislative actuale

Cartea de Identitate a Vehiculului (CIV) are un nou format, adaptat prevederilor...