politie
Home Administrare flote Juridic Cum pot scăpa şoferii de 2 puncte de penalizare

Cum pot scăpa şoferii de 2 puncte de penalizare

Potrivit unei iniţiative legislative de modificare a Codului Rutier (OUG 195/2002), adoptată de Senat, şoferii pot cere anularea a două puncte de penalizare în urma vizionării unor materiale educative despre urmările grave ale neatenţiei în trafic sau ale unui comportament neadecvat la volan.

Astfel, după aliniatul 3 al art. 96 se introduce se introduce un nou aliniat, care va avea următiorul cuprins: „În cazul aplicării a 2 puncte de penalizare, altele decât cele două premergătoare suspendării permisului de conducere, titularul acestuia poate cere anularea acestor două puncte în urma prezentării dovezii faptului că a participat la vizionarea unui film educativ, realizat de Poliţia Română, despre efectele nerespectării regulilor în trafic. Conducătorul auto poate face această solicitare o singură dată într-un interval de şase luni. Vizionarea acestor filme educative din domeniul siguranţei rutiere se va face în structurile şi la partenerii aprobaţi de Poliţia Română, cu drept de eliberare a Dovezii de participare la vizionare.

„Această măsură este o practică întâlnită şi în alte state, cu rezultate îmbucurătoare în ceea ce priveşte corectarea voluntară a unor acţiuni greşite la volan. Pedepsirea încălcării Codului rutier este astfel dublată de educaţie rutieră şi conştientizarea pericolului pe care îl constituie comportamentul greşit la volan”, arăta, la momentul depunerii proiectului spre dezbatere, senatorul mario Oprea, iniţiatorul acestei modificări a Codului Rutier.

Senatul este prima cameră sesizată, ceea ce înseamnă că proiectul va fi transmis spre dezbatere şi Camerei Deputaţilor, forul decizional. Dacă va fi aprobată, măsura va intra în vigoare după promulgarea de către preşedintele Iohannis.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

abaterilor rutiere
Juridic

Program de guvernare: Reglementări pentru procesarea automată a abaterilor rutiere

Actualizarea cadrului legal pentru procesarea automatizată a abaterilor rutiere se numără printre...

Codul Rutier
JuridicSiguranţă rutieră

Italia schimbă radical Codul Rutier. De la amenzi dictate de comportament la reguli stricte pentru motocicliști și pietoni

Guvernul italian a aprobat decretul legislativ care aduce o reformă profundă Codului...

hibride
Juridic

China acceptă să-și reducă la jumătate exporturile de mașini hibride către UE. Care sunt termenii acordului de principiu

Uniunea Europeană și China au ajuns la un acord de principiu fără...

conducere
Juridic

În Franța, permisul de conducere poate fi suspendat chiar dacă șoferul nu este la volan

Pentru prima dată în jurisprudența franceză, legătura dintre o contravenție rutieră și...