Advertisement

Ploieşti – Găeşti
Home Infrastructură Mai mulţi bani europeni pentru proiectele de infrastructură rutieră

Mai mulţi bani europeni pentru proiectele de infrastructură rutieră

Comisarul european pentru politică regională Corina Creţu a aprobat modificarea Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM), prin care vor fi alocate mai multe fonduri europene pentru proiecte de importanţă majoră pentru România, inclusiv cele pentru infrastructură rutieră, precum  Autostrada Unirii.

Concret, prin această decizie, rata de cofinanţare europeană creşte de la 75% la 85% pentru proiectele privind dezvoltarea reţelei transeuropene de transport (TEN-T), a celei de metrou, precum şi a celor de transport multimodal.

Totodată, decizia aceasta vine în sprijinul infrastructurii portuare şi a operatorilor portuari care vor avea astfel mai multe oportunităţi de a dezvolta terminalele de marfă, zonele de manipulare a containerelor, de logistică şi instalaţii feroviare majore.

„România are nevoie de infrastructură de transport modernă, care să-i susţină creşterea economică. Modificările pe care le-am aprobat în cadrul POIM au rolul de a impulsiona dezvoltarea unor reţele de transport rutier şi feroviar de care România are atât de multă nevoie! Sper ca în perioada următoare să primim din ţară noi propuneri de proiecte în special în domeniul infrastructurii de transport”, a declarat Corina Creţu la semnarea deciziei de modificarea a Programului Operaţional de Infrastructură Mare.

Decizia Comisiei Europene privind modificarea Programului Operaţional Infrastructură Mare vine ca urmare a unei cereri transmise în acest sens de România în luna octombrie 2018.

În perioada 2014 – 2020, România are alocate peste 22 de miliarde de euro prin politica de coeziune a Uniunii Europene, din care 9,2 miliarde sunt destinate Programului Operaţional Infrastructură Mare.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Focșani - Brăila
Infrastructură

Documentația pentru Drumul Expres Focșani – Brăila, transmisă la ANAP

Compania Națională de Investiții Rutiere a transmis, spre validare către Agenția Națională...

DN 2
Infrastructură

Constructor desemnat pentru modernizarea Centurii Bucureşti, între DN 2 şi A2

Asocierea Maristar COM – Hydrostroy AS – Patstroy VDH EAD a câştigat...

Ruse
Infrastructură

Proiectarea celui de-al doilea pod între Giurgiu și Ruse, la un pas de lansarea în licitație

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis, vineri, la...

Bârlad
Infrastructură

Circulaţia rutieră a fost deschisă pe VO Bârlad. Cei 11,2 km au fost construiți în 6 ani

Circulaţia autovehiculelor a fost deschisă oficial, joi, pe Varianta Ocolitoare (VO) Bârlad,...