euro 7
Home Administrare flote Carburanţi Preţul „corect” al carburanţilor? Află ce strategie are Guvernul

Preţul „corect” al carburanţilor? Află ce strategie are Guvernul

Premierul Ponta le-a cerut miniştrilor Transporturilor şi Finanţelor să discute cu companiile petroliere despre preţul carburanţilor astfel încât acesta să ajungă la un nivel „corect şi rezonabil” în România, în contextul scăderii cotaţiei mondiale a petrolului şi al nemajorării accizelor şi taxelor.

Solicitarea a fost adresată în şedinţa de guvern, a cărei deschidere a fost transmisă pentru prima dată pe Youtube.

Îi rog public pe cei doi miniştri, pe ministrul Transporturilor şi ministrul Finanţelor, să aibă o discuţie normală, instituţională, între Guvern şi companiile private din domeniul combustibililor, pentru că acciza a rămas ca în 2014, toate taxele sunt ca în 2014, preţul petrolului a scăzut peste tot în lume, numai la noi nu scade. Sigur, preţul este la pompă, nu e făcut de Guvern, dar sunt absolut convins că o discuţie serioasă cu companiile ne va ajuta să ajungem la un preţ corect şi rezonabil”, le-a spus Victor Ponta miniştrilor, citat de Mediafax.

carburantPreţurile la benzină şi motorină în statele UE sunt în principal influenţate de cotaţiile internaţionale ale petrolului.

Preţul petrolului Brent a coborât miercuri sub 50 de dolari pe baril pentru prima oară din mai 2009 până în prezent.

Preţurile petrolului au scăzut cu 48% în 2014, consemnând cel mai mare declin de la criza financiară din 2008 până în prezent, în condiţiile în care OPEC a decis să nu reducă producţia de petrol, pentru a nu pierde cota de piaţă pe care o deţine la nivel global în favoarea producătorilor din Statele Unite. OPEC furnizează 40% din necesarul de petrol la nivel mondial.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Petrolul
Carburanţi

Petrolul forțează pragul de 110 dolari/baril. Blocajele internaționale pun presiune tot mai mare pe buzunarele șoferilor

Cotațiile internaționale ale petrolului au înregistrat creșteri substanțiale la începutul acestei săptămâni,...

petrol
Carburanţi

Prognoza FMI 2026: Barilul de petrol va fi cu 41% mai scump față de media din 2025

În cea mai recentă ediție a raportului World Economic Outlook, publicată în...

Brent
Carburanţi

Cotația petrolului Brent se menține peste pragul de alertă, iar benzina și motorina rămân blocate la prețuri record în România

Prețul petrolului Brent a scăzut vineri spre nivelul de 103 dolari/baril, pierzând...

mazda
CarburanţiTehnologie

Mazda pariază pe biodiesel: Proiectul carburantului din microalge primește sprijin guvernamental în Japonia

Constructorul auto Mazda demonstrează că motoarele diesel au încă un viitor în...