Advertisement

A7 Ploieşti-Buzău
Home Infrastructură Noi probleme pe traseul autostrăzii Ploieşti-Braşov

Noi probleme pe traseul autostrăzii Ploieşti-Braşov

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Adrian Veştea, s-a întâlnit luni, la Râşnov, cu primarii şi arhitecţii şefi din Predeal, Râşnov, Cristian şi Ghimbav, localităţi aflate pe traseul autostrăzii Ploieşti-Braşov, precum şi cu reprezentanţi locali ai Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), tema discuţiilor vizând traseul acestei autostrăzi.

În prezent, pentru porţiunea de autostradă Predeal-Ghimbav există un studiu de fezabilitate realizat în anul 2006, precum şi un certificat de urbanism emis de CJ Braşov pentru traseul de la momentul respectiv care leagă autostrada de DN 1, între Ghimbav şi Codlea.

Arhitectul- şef al CJ Braşov, Adrian Ibănescu, a explicat că traseul pus în discuţie în prezent diferă de cel iniţial, deoarece se opreşte în DN 73, pe teritoriul administrativ al comunei Cristian şi nu există nicio clarificare cu privire la legătura înspre Sibiu.

Din 2006 şi până în prezent, Consiliul Judeţean a mai eliberat două certificate de urbanism pentru porţiunea de autostradă Predeal – Ghimbav, în 2014 şi în decembrie 2017, însă ambele au fost negative, având în vedere că Primăria Ghimbav, respectiv Primăria Cristian au formulat obiecţii referitoare la traseu.

În cazul Primăriei Cristian, a fost vorba şi despre opoziţia unor cetăţeni care au depus memorii, reclamând faptul că „desenul” autostrăzii le afectează casele şi proprietăţile. Edilii prezenţi la discuţiile de astăzi au mai semnalat unele probleme la Predeal, în zona poligonului de biatlon, precum şi la intrarea în Râşnov.

Pe de altă parte, reprezentanţii CNAIR Braşov au susţinut faptul că proiectul de construire a segmentului Râşnov-Cristian este deja făcut şi există chiar o licitaţie adjudecată pentru execuţie.

„Am concluzionat că fiecare unitate administrativ teritorială de pe traseul autostrăzii Ploieşti-Braşov trebuie să analizeze proiectul şi impactul lui asupra comunităţii locale şi să formuleze propuneri concrete care să armonizeze necesitatea realizării acestui obiectiv vital cu interesele legitime ale locuitorilor. Propunerile vor trebui trimise până marţi, 23 ianuarie 2018, la CNAIR Braşov şi la Consiliul Judeţean, urmând ca joi, 25 ianuarie, să
aibă loc o discuţie tehnică la Ministerul Transporturilor. În măsura atribuţiilor noastre, dorim să fim cooperanţi şi să venim în întâmpinarea proiectului, mai ales că se pare că există şi voinţă, şi putinţă pentru realizarea lui”, a declarat, preşedintele CJ, Adrian Veştea.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

satu mare
Infrastructură

Cinci oferte pentru un nou drum expres, Satu Mare – granița cu Ungaria (Oar)

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a primit cinci oferte pentru...

Moravița
Infrastructură

Contractul pentru construcţia lotului 2 al Autostrăzii Timişoara – Moraviţa intră în procedură de licitaţie

Construcţia lotului 2 Jebel – Moravița, în lungime de 33,49 de kilometri,...

Autostrada A7
Infrastructură

Autostrada A7: La începutul lunii decembrie se va circula între Buzău şi Focşani

La începutul lunii decembrie se va circula pe toate cele patru loturi...

Dâmbovița
Infrastructură

Pod nou peste Dâmbovița în Sectorul 3 al Capitalei

Un nou pod peste râul Dâmbovița, construit în dreptul străzii Drumul Lunca...