Compania de Transport Public Cluj Napoca va organiza, în luna ianuarie 2018, o licitaţie pentru achiziţia serviciilor de asigurare de răspundere civilă auto (RCA) pentru autobuze, troleibuze şi tramvaie, valoarea estimată a contractului fiind de 2 milioane de lei.
Potrivit anunţului publicat în SEAP, societatea intenţionează să asigure, pentru o perioadă de 12 luni, toate mijloacele de transport şi auxiliarele din parcul propriu, ceea ce înseamnă un număr maxim de 505 vehicule.
Valoarea estimată fără TVA a contractului cadru este de 2.043.135,55 lei, iar a celui mai mare contract subsecvent, de 1.011.452,50 lei.
Contractul nu este împărţit în loturi, iar finanţarea se face din sursele proprii ale societăţii.
Compania de Transport Public Cluj Napoca solicită o garantie de participare, valabilă 90 de zile, în valoare de 20.430 lei sau echivalent în valută la cursul BNR stabilit cu 5 zile înainte de data-limită de depunere a ofertelor.
Totodată, se cere şi o garanţie de bună execuţie, în cuantum de 7 % din valoarea fără TVA a contractului subsecvent.
Criteriul de atribuire este cel mai mic preţ, iar după departajarea ofertelor în licitaţia deschisă nu se va organiza şi o licitaţie electronică.
Termenul limită pentru primirea cererilor de documente sau de acces la documente este data de 17 ianuarie 2018, cel pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare fiind 26 ianuarie 2018.
Câştigătorul licitaţiei va fi stabilit în ziua de 15 februarie 2018.
Clientul care își plătește asigurarea auto în rate prin parteneriatul dintre tbi...
•Flote Auto28 octombrie 2026Consiliul Concurenței a autorizat, cu condiții, tranzacția prin care Allianz-Țiriac Asigurări intenționează...
•Flote Auto13 octombrie 2026Valoarea totală a primelor de asigurare subscrise pentru asigurările RCA de societățile...
•Ada Ștefan2 octombrie 2026Companiile de asigurări membre ale Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și...
•Flote Auto14 august 2026
Comentați?