Lucian Costin, preşedintele filialei Galaţi a Federaţiei Operatorilor de Transport din Romania (FORT), a fost numit pentru a doua oară în funcţia de vicepreşedinte al Uniunii Internaţionale a Transportatorilor de Pasageri (IPRU).
Potrivit FORT, în cadrul Adunării Generale IPRU, desfăşurată la Istanbul în perioada 7-9 noiembrie 2017, preşedintele filialei FORT Galaţi, Lucian Costin, a obţinut un mandat de trei ani în funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei ce reprezintă, la nivel internaţional, transportatorii de pasageri din 24 de ţări.
Lucrările IPRU au avut ca temă principală viitorul transporturilor rutiere de pasageri la nivel internaţional în contextul provocărilor tehnologice, economice şi politice din întreaga lume.
Delegaţia a fost condusă de preşedintele FORT, Augustin Hagiu, ce deţine din 2015 funcţia de membru în conducerea organizaţiei şi are şi rolul de membru fondator al acesteia.
Federaţia Operatorilor Români de Transport este o organizaţie patronală, autonomă, fără caracter politic, fiind constituită în scopul reprezentării, promovării, susţinerii şi apărării intereselor economice, tehnice şi juridice ale membrilor săi în relaţiile cu autorităţile publice, cu sindicatele şi cu alte persoane fizice şi juridice, în raport cu obiectul său de activitate care este activitatea de transport marfă şi persoane în trafic intern şi internaţional precum şi activităţi conexe acestora, atât în plan naţional, cât şi internaţional.
Ningbo Ocean Shipping, divizia de transport maritim de linie a grupului Ningbo-Zhoushan...
•Ada Ștefan13 august 2026Amânată deja de două, interdicția mașinilor diesel Euro 5 în patru regiuni...
•Ada Ștefan10 august 2026Exporturile de vehicule electrice din China continuă să crească, un transport record...
•Flote Auto31 iulie 2026Un studiu realizat de PwC și Universitatea din St. Gallen (Elveția) demonstrează...
•Ada Ștefan28 iulie 2026
Comentați?