politia
Home Infrastructură Siguranţă rutieră Siguranţă rutieră. 18.000 de sancţiuni, în numai 3 zile

Siguranţă rutieră. 18.000 de sancţiuni, în numai 3 zile

Aproape 18.000 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţişti pe parcursul unei acţiuni naţionale de siguranţă rutieră, timp de trei zile, care a urmărit prevenirea evenimentelor produse pe fondul vitezei excesive şi depăşirilor interzise.

În perioada 23 – 25 iunie a.c., poliţiştii rutieri au acţionat la nivel naţional, sub coordonarea Direcţiei Rutiere, pentru prevenirea evenimentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză şi a normelor privind depăşirea.

Astfel, poliţiştii au aplicat 17.974 de sancţiuni contravenţionale, 17.410 dintre acestea fiind prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195 din 2002, privind circulaţia pe drumurile publice, iar 564 sunt prevăzute de alte acte normative.

De asemenea, au fost reţinute 1.369 de permise de conducere şi 313 certificate de înmatriculare şi au fost constatate 261 infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Pe parcursul acţiunii, poliţiştii au folosit 486 de aparate radar, 10.148 dintre sancţiuni fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză. În 511 cazuri, permisele de conducere au fost reţinute pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise.

Pentru nerespectarea normelor legale privind efectuarea depăşiri, poliţiştii au aplicat 543 de sancţiuni contravenţionale.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

motor
Siguranţă rutieră

Reguli de siguranță de la IGSU. Cum îți protejezi mașina de incendii?

Odată cu scăderea temperaturilor, sistemele de încălzire și dezaburire ale autovehiculelor sunt...

România
Siguranţă rutieră

Bulgaria și România rămân pe ultimele locuri în UE la siguranța rutieră, în pofida scăderii deceselor

Bulgaria și România au încheiat anul 2025 pe ultimele locuri din Uniunea...

Cod rutier
Siguranţă rutieră

Controverse aprige în Italia privind noul Cod rutier. Pietonii pierd imunitatea pe zebră și riscă amenzi dacă nu se asigură

Schimbare majoră de paradigmă legislativă în noul Cod Rutier din Italia. Chiar...

Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse
Siguranţă rutieră

Restricții majore pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse în a doua jumătate a lunii octombrie

Circulația rutieră pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi restricționată temporar în perioadele...