Advertisement

pisici-floteauto
Home Transporturi Vin vacanţele! Cum se transportă animalele de companie în Europa

Vin vacanţele! Cum se transportă animalele de companie în Europa

Se apropie momentul plecării în vacanţă şi nu ai cu cine să-ţi laşi animalele de companie sau nu vrei să te desparţi de ele. Ce poţi face?

Una din variante ar fi să-l iei cu tine, dar ce te faci atunci când trebuie să călătoreşti într-un alt stat membru al UE. Pentru situaţiile de genul acesta există reguli clare atât la nivel european, cât şi în fiecare stat în parte. Centrul European al Consumatorilor – ECC Romania îţi arată care sunt regulile generale pe care trebuie să le respecţi.

Condiţiile de călătorie cu un animal de companie în UE

În primul rând, animalul tău de companie trebuie să fie mai mare de 3 luni. Acest lucru poate fi explicat prin faptul că animalul de companie trebuie vaccinat împotriva rabiei, iar acest lucru este posibil după vârsta de 3 luni.

Dacă animalul tău de companie este câine, pisică sau dihor, trebuie să deţii un paşaport UE pentru animalele de companie eliberat de un veterinar autorizat în acest sens de autoritatea competentă. Acest paşaport certifică faptul că animalul tău de companie a fost vaccinat împotriva rabiei cu mai mult de 21 de zile şi cu mai puţin de 1 an înainte de data plecării . În unele state membre sunt necesare şi alte tratamente aplicate animalului de companie, pentru a fi permisă intrarea, precum deparazitarea.

Tot pentru câini, pisici şi dihori este nevoie ca animalul să poată fi identificat cu un microcip. Pentru animalele care au fost tatuate pentru identificare până în anul 2011, acestea pot intra într-un alt stat membru (cu excepţia Marii Britanii, Irlandei şi Maltei) fără a fi nevoie de microcip , dacă acel tatuaj este clar şi lizibil.

Pentru alte animale de companie este posibil să ţi se ceară un certificat de sănătate emis de un veterinar.

Trebuie să iei în considerare faptul că fiecare stat membru poate impune reguli suplimentare privind intrarea cu un animal de companie pe teritoriul său (reguli care ţin de sănătatea animalelor) sau chiar pot interzice intrarea unor anumite rase de animale. Poţi verifica care sunt condiţiile intrând pe site-urile autorităţilor competente din UE utilizând acest link: http://ec.europa.eu/food/animals/pet-movement/ms-websites_en

De asemenea, în cazul în care călătoreşti cu mai mult de 5 animale de companie, aceasta este considerată a fi o călătorie comercială şi sunt impuse alte reguli. De aceea este bine să iei legătura cu autoritatea competentă pentru mai multe informaţii. La noi aceasta este Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor.

Transportul cu maşina proprie

Asigură-te că animalul de companie este securizat şi că nu reprezintă un risc pentru sine sau pentru tine.

Câinii ar trebui transportaţi securizaţi cu o centură sau într-o cutie adecvată pentru transport. Tot într-o cutie specială ar trebui transportate şi animalele mici.

Evită să călătoreşti pe caniculă şi nu-ţi lăsa animalul de companie singur în maşină. Dacă plănuieşti o călătorie mai lungă, ar fi bine să-ţi obişnuieşti animalul de companie dinainte cu maşina şi cutia de transport.

„Ca un ultim sfat, nu uita că pentru animalul tău de companie orice călătorie de acest gen reprezintă în multe cazuri un stres destul de mare, aşa că fii sigur că ai epuizat toate variantele înainte de a lua în calcul opţiunea de a-ţi lua animalul de companie cu tine în vacanţă”, a conchis Irina Chiriţoiu, Director ECC Romania.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Afacerile din transporturi
Transporturi

Afacerile din transporturi au scăzut cu 5,7% în primul semestru din 2024

În primele șase luni din acest an, faţă de perioada corespunzătoare din...

Marele Bazar de la Istanbul
Transporturi

Destinații de vacanță: Marele Bazar de la Istanbul

Un patrimoniu cultural deosebit de important, Marele Bazar de la Istanbul are...

afacerile din transporturi
Transporturi

Afacerile din transporturi au scăzut cu 4,6% în primele 5 luni din 2024

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a...

motorină
CarburanţiTransporturi

Pentru transportatori, subvenția destinată accizei la motorină crește la 20 de bani/litru

În ședința de Executivului de miercuri, a fost aprobată Hotărârea de Guvern...