Home Piaţa auto Suzuki şi-a răscumpărat acţiunile deţinute de Volkswagen, pentru 3,8 miliarde de dolari

Suzuki şi-a răscumpărat acţiunile deţinute de Volkswagen, pentru 3,8 miliarde de dolari

Producătorul auto nipon Suzuki Motor Corp a răscumpărat joi pachetul de 19,9% din acţiunile sale deţinut de grupul german Volkswagen (VW), pentru 460 miliarde de yeni (3,8 miliarde de dolari). După acest anunţ, acţiunile Suzuki au urcat cu aproape 5%, în condiţiile în care indicele general al bursei japoneze a înregistrat un avans de 1,43%.

Suzuki a cumpărat aproape 120 milioane de acţiuni, la preţul de 3.842,50 yeni pe titlu, încheind parteneriatul format în 2009, în urma căruia VW a devenit cel mai mare acţionar al producătorului auto nipon, anunţă Bloomberg.

Parteneriatul includea cooperarea în domeniul tehnologic şi expansiunea pe pieţele emergente. Între timp însă relaţiile dintre cei doi parteneri s-au răcit în condiţiile în care compania niponă a acuzat VW că încearcă să preia controlul asupra sa, iar grupul german a criticat faptul că Suzuki a decis să cumpere motoare diesel de la Fiat.

Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a cumpărat aproape 20% din acţiunile Suzuki în ianuarie 2010, pentru 1,7 miliarde de euro (1,9 miliarde de dolari).

Luna trecută, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ a cerut grupului german să-şi vândă participaţia deţinută la Suzuki.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Seltos
AutoturismeIndustrie autoPiaţa auto

Kia Seltos a ajuns în România

Kia extinde oferta de SUV-uri disponibilă în România cu noul Seltos, un...

Renault Trafic Van E-Tech electric
Flotă verdePiaţa autoVehicule comerciale uşoare

Renault Trafic Van E-Tech electric este Utilitara Anului 2027

Noul Renault Trafic Van E-Tech electric a câștigat titlul International Van of...

Trafic Van E-Tech electric
Flotă verdePiaţa autoVehicule comerciale uşoare

Renault deschide un nou capitol în ofensiva LCV cu noul Trafic Van E-Tech electric

Ca parte a planului strategic futuREady, Renault anunță lansarea a cinci noi...

iCAUR
AutoturismePiaţa auto

iCAUR România a început dezvoltarea rețelei naționale înaintea lansării oficiale la Salonul Auto București

Auto Italia a început dezvoltarea rețelei naționale de parteneri iCAUR în România,...