impozitare
Home Administrare flote Asigurări UNSAR: Companiile de asigurări continuă să piardă bani pe segmentul RCA

UNSAR: Companiile de asigurări continuă să piardă bani pe segmentul RCA

Companiile de asigurări din România continuă să piardă bani pe segmentul RCA, în condiţiile în care, în prima jumătate a anului, pentru fiecare 100 de lei încasaţi acestea au cheltuit circa 102 lei.

Potrivit Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România – UNSAR, în pofida unei tendinţe de consolidare a echilibrului financiar la nivelul pieţei, rata combinată a daunei a depăşit pragul de 100%, ceea ce înseamnă că pentru fiecare 100 de lei încasaţi, companiile au cheltuit aproximativ 102 lei.

Conform datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară, rata combinată a daunei a fost de 101,6% în primul trimestru al anului 2016 şi a înregistrat o deteriorare în cel de-al doilea trimestru, ajungând la 102,3%. Ceea ce înseamnă că asigurătorii nu pot acoperi integral, în acest moment, daunele şi celelalte costuri doar din primele brute încasate, explică reprezentanţii UNSAR.

Aceştia precizează că nivelul ratei combinate a daunei poate suferi modificări majore până la sfârşitul acestui an, ţinând cont de faptul că, raportându-ne la cifre oficiale, daunalitatea pe segmentul RCA este pe un trend ascendent.

Astfel, în cel de-al doilea trimestru al anului 2016, dauna medie totală a atins cea mai mare valoare de până acum, depăşind cu 18,4% valoarea din primul trimestru al anului 2015 şi cu 15% valoarea din cel de-al doilea trimestru al anului 2016. Principala cauză o reprezintă majorarea cu aproape 90% a daunei medii pe dosarele de vătămări corporale.

„Subliniem că ritmul de creştere al daunei medii în cel de-al doilea trimestru al anului 2016 faţă de primul trimestru al aceluiaşi an a fost de două ori şi jumătate mai mare decât ritmul de creştere al primei medii: prima medie RCA a crescut cu 6,2%, în timp ce dauna medie a crescut cu 15%”, mai spun reprezentanţii UNSAR.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Dallbog
Asigurări

Societatea de asigurări Dallbog și-a pierdut autorizația de funcționare

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat că autoritatea similară din Bulgaria...

asigurare de călătorie
Asigurări

Despăgubiri de peste 81 mil. lei, plătite de asigurători, în 2025, în baza polițelor de călătorie

Asigurătorii din România au plătit anul trecut în baza polițelor de călătorie...

tarifele de referință RCA
Asigurări

Noile tarife de referință RCA. Creștere de 12,3% pentru autoturismele persoanelor fizice și de 9,9% pentru cele ale companiilor

Tarifele de referință RCA pentru persoanele fizice au crescut, medie, cu 12,3%...

casco
Asigurări

Piața asigurărilor Casco a urcat cu 9% în 2025, la 4,45 miliarde de lei

Valoarea totală a primelor brute subscrise de societățile supravegheate de ASF și...