Advertisement

Poșta Română
Home Finanţare Poșta Română își extinde flota cu 29 de utilitare prin Rabla Clasic

Poșta Română își extinde flota cu 29 de utilitare prin Rabla Clasic

Compania Națională Poșta Română va achiziţiona un număr total de 29 autoutilitare noi de 1,5 t prin accesarea Programului Rabla Clasic, contractul urmând să includă şi serviciile de asigurare CASCO şi RCA pentru 1 an, aferente acestora.

Potrivit anunțului de participare la licitație publicat în SEAP, valoarea contractului este de 3,08 milioane de lei. Pentru achiziția celor 29 de autoutilitare se vor putea utiliza prime de casare, vouchere Rabla Clasic, în valoare unitară de 8.403 lei fără TVA, respectiv în valoare totală de 243.687 lei fără TVA. Astfel, bugetul total necesar achiziției va fi diminuat cu suma obținută din subvenția acordată de Fondul de Mediu, de la valoarea de 3.089.660 lei, la valoarea de 2.845.973 lei.

Asigurarea CASCO încheiată pentru autoutilitare va acorda despăgubiri pentru avarii produse în staţionare sau în mers, cu franşiza zero, iar asigurarea RCA încheiată pentru autoutilitare va acorda despăgubiri pentru avarii produse terţilor, a anunțat Poșta Română.

În criteriul de atribuire, prețul are o pondere de 80%, capacitatea de transport (volumul util de încărcare, de 5%, iar rețeaua de unități service (numărul de județe acoperite cu unități service, de 15%.

”Procedura de achiziţie este iniţiată sub incidenţa prezentei clauze suspensive, în sensul că încheierea/ semnarea contractului de achiziție sectorială este condiționată de eligibilitatea entității contractante în Programul Rabla clasic 2023, respectiv ca va beneficia de prime de casare”, a precizat Poșta Română.

Garanția de participare, în cuantum de 30.000 lei, va fi valabilă cel puțin 180 zile de la termenul limită de depunere a ofertelor. Totodată, garanția de bună execuție este de 5% din valoarea de atribuire a contractului fără TVA.

Termen limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 3 iulie 2023.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

Concursul de Eleganţă Sinaia. 43 de automobile şi motociclete de epocă – prezentate la Castelul Peleş

Ce se întâmplă cu o anvelopă de iarnă dacă mergi vara cu ea?

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Piaţa autoVehicule comerciale uşoare

Renault Master câștigă titlul de Van of the Year 2025

Lui Renault Master i s-a acordat premiul în cadrul ceremoniei International Van...

Piaţa autoVehicule comerciale uşoare

Opel Movano HYDROGEN: „O ofertă și mai puternică“

Movano HYDROGEN sărbătorește premiera mondială la IAA Transportation. Reumplere cu hidrogen pentru...

Vehicule comerciale uşoare

Renault prezintă la IAA Transportation 2024 un concept car și Master H2-Tech Prototype

Renault va fi prezent la evenimentul IAA Transportation de la Hanovra, între...

Renault Master
Vehicule comerciale uşoare

Prim contact Renault Master

Am fost la Bordeaux pentru un prim contact cu cea de-a patra...