BEI
Home Infrastructură Fonduri europene pentru reabilitarea drumurilor din 5 judeţe

Fonduri europene pentru reabilitarea drumurilor din 5 judeţe

Ministerul Dezvoltării Regionale anunţă semnarea a şase proiecte în valoare totală de peste 800 de milioane de lei, din care 670 de milioane de lei fonduri europene, pentru reabilitarea a 230 de kilometri de drumuri în judeţele Braşov, Covasna, Mureş, Sibiu şi Vaslui.

„Am acţionat în forţă pentru semnarea contractelor de infrastructură de drumuri, implicit pentru majorarea absorbţiei fondurilor UE şi iată că aceste contracte vin în sprijinul a peste un milion de locuitori şi însumează 670 milioane lei fonduri europene”, a declarat Marius Nica, ministrul delegat pentru Fonduri Europene.

Infrastructura de transport modernizată va avea ca beneficiari aproximativ 1,2 milioane locuitori din judeţele menţionate şi se va reflecta, printre altele, în gradul de creştere a mobilităţii populaţiei şi a bunurilor, reducerea costurilor de transport de mărfuri şi călători, îmbunătăţirea accesului pe pieţele regionale, creşterea eficienţei activităţilor economice, economisirea de energie şi timp, creându-se astfel condiţii pentru extinderea schimburilor comerciale şi implicit a investiţiilor productive.

De asemenea, serviciile de sănătate, sociale şi educative din oraşe şi din municipii vor fi mai accesibile pentru locuitorii judeţelor respective, populaţia va fi mai pregătită pentru cerinţele pieţei forţei de muncă de la nivel regional şi potenţialul economic şi social va fi valorificat la maxim. Pe de altă parte, va creşte gradul de siguranţă a circulaţiei, se va reduce timpul de călătorie, atât pentru persoanele care tranzitează judeţele respective în scop turistic, de afaceri sau personal, cât şi pentru transportul de marfă, iar toate acestea vor contribui, într-un fel sau altul, la îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător.

Toate cele şase proiecte sunt finanţate prin POR 2014 – 2020, Axa prioritară 6 – Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională, Prioritate de investiţii 6.1 – Stimularea mobilităţii regionale prin conectarea nodurilor secundare şi terţiare la infrastructură TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Arad – Oradea
Infrastructură

Drumul Expres Arad – Oradea. Contract semnat pentru construcția lotului 3

Contractul pentru execuția lotului 3 al Drumului Expres Arad – Oradea a...

Podul peste Prut
Infrastructură

Autostrada Unirii A8. Opt oferte pentru construirea tronsonului dintre DN 24 (Iaşi) şi Podul peste Prut

Opt oferte au fost depuse pentru construirea tronsonului 4, cuprins între DN...

Bălcăuți – Siret
Infrastructură

Drum Expres Suceava – Siret. Licitație lansată pentru lotul 3 Bălcăuți – Siret

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat și licitația...

Margina - Holdea
Infrastructură

Autostrada Lugoj – Deva (A1). Lucrările pe secțiunea Margina – Holdea au ajuns la 52%

Secțiunea Margina – Holdea (9,13 km), parte din Autostrada Lugoj – Deva,...