Advertisement

parcare
Home Infrastructură Siguranţă rutieră Propunerile MAI privind ridicarea mașinilor și interzicerea parcării pe trotuar

Propunerile MAI privind ridicarea mașinilor și interzicerea parcării pe trotuar

Ministerul Afacerilor Interne a inițiat două acte normative prin care se reglementează procedura de ridicare a mașinilor și se introduce ca regulă interzicerea parcării pe trotuar, anume proiectul hotărârii Guvernului pentru completarea Regulamentului de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și proiectul de lege pentru modificarea și completarea aceleiași ordonanțe.

Potrivit informațiilor puse la dispoziție de MAI, vor fi ridicate doar mașinile parcate neregulamentar și care îngreunează circulația celorlalte categorii de participanți la trafic.

Astfel, va fi stabilit în mod clar când se vor ridica mașinile, respectiv:

  • când vehiculul este staționat pe trecerile la nivel cu calea ferată curentă și la o distanță mai mică de 15 metri înainte și după acestea,
  • pe trecerile pentru pietoni ori la mai puțin de 10 metri înainte de acestea,
  • în intersecții, inclusiv cele cu circulație în sens giratoriu, precum și în zona de preselecție unde sunt aplicate marcaje continue, iar
    în lipsa acestora, la o distanță mai mică de 10 metri de colțul intersecției,
  • în stațiile mijloacelor de transport public de persoane,
  • în dreptul altui vehicul oprit pe partea carosabilă, dacă prin aceasta se stânjenește circulația vehiculelor,
  • pe pistele obligatorii pentru pietoni și/ sau bicicliști ori pe benzile rezervate unor anumite categorii de vehicule, semnalizate ca atare,
  • pe platforma căii ferate industriale sau de tramvai,
  • pe partea carosabilă a autostrăzilor, a drumurilor expres și a celor naționale europene.

Pe de altă parte, nu se vor mai ridica mașinile atunci când sunt persoane înăuntru sau atunci când conducătorul auto se prezintă la locul unde a parcat până ca mașina să fie ridicată. În acest caz va exista o taxă doar pentru ridicare, nu se va plăti și transportul și depozitarea.

Vor putea fi ridicate și mașinile parcate neregulamentar pe trotuar sau pe pistele de bicicliști — până în prezent se puteau ridica doar cele parcate neregulamentar pe partea carosabilă.

Totodată, potrivit MAI, activitatea de ridicare va fi în responsabilitatea administratorului drumurilor (primăriile).

Florentin Brăcea, șeful Direcției Rutiere a Poliției Române a precizat, în cadrul unei dezbateri organizată la Centrul Cultural al MAI, că în prezent pot fi ridicate doar mașinile de pe partea carosabilă.

Acum se pot ridica mașinile doar de pe partea carosabilă. Noi, în noul proiect de lege, (…) am zis că se pot ridica și mașinile de pe trotuar și instituim niște reguli pentru parcarea pe trotuar — să fie unde locul permite acest lucru, unde avem marcaje, unde avem indicatoare, unde administratorul drumului și-a dat un aviz și bineînțeles ne solicită nouă, Poliției Rutiere, acest lucru”, a spus Florentin Brăcea, citat de Agerpres.

Acesta a precizat că sunt prevăzute în proiecte și măsuri în cazul șoferilor care se vor încuia în propriile mașini pentru ca acestea să nu fie ridicate. „Am prevăzut să nu le mai ridicăm, dar sunt metode polițienești de a-i scoate din mașină pe acei conducători auto”, a explicat șeful Direcției Rutiere.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

conducători auto
Siguranţă rutieră

Peste 900 de conducători auto au fost scoși din trafic de Poliția Rutieră

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au scos din trafic peste...

Brigada Autostrăzi
Siguranţă rutieră

Peste 2.000 de sancţiuni contravenţionale, aplicate de Brigada Autostrăzi într-o săptămână

În perioada 23 – 29 septembrie de poliţiştii de la Brigada Autostrăzi...

Brașov
Siguranţă rutieră

DRPD Brașov: Restricții de circulație timp de aproximativ o lună pe DN 1

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRPD) Brașov anunță că, începând de...

GSR2
Siguranţă rutieră

Regulamentul general de siguranță: Mașini mai sigure, dar posibil mai scumpe

În conformitate cu Regulamentul general de siguranță, din luna iulie 2024, mașinile...