Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România (APIA) salută decizia Ministerului Mediului de a lansa Programul Rabla Auto 2026 pentru persoanele fizice în baza criteriilor aplicate în ultima sesiune a programului, asigurând astfel continuitatea și predictibilitatea unui mecanism esențial pentru reînnoirea parcului auto național și reducerea emisiilor din transport.
APIA apreciază faptul că obiectivul lansării rapide a programului a prevalat, evitându-se o nouă perioadă de incertitudine pentru consumatori, producători, importatori și rețelele de distribuție auto.
În perioada consultării publice privind proiectul de modificare a Ghidului Programului Rabla, APIA a desfășurat un amplu proces de consultare a membrilor săi și a transmis Ministerului Mediului observații tehnice și juridice detaliate, completate prin participarea la dezbaterea publică organizată de minister și prin dialogul direct purtat cu doamna ministru.
În cadrul acestor demersuri, organizația a arătat că introducerea unui criteriu de eligibilitate bazat exclusiv pe locul de fabricație a autovehiculului ar fi reprezentat o schimbare fundamentală a filosofiei Programului Rabla, transformând un instrument de politică de mediu într-un mecanism de selecție economică, fără o fundamentare suficientă și fără demonstrarea unui beneficiu suplimentar în ceea ce privește reducerea emisiilor.
Totodată, Asociația a evidențiat că performanța de mediu, eficiența energetică și nivelul emisiilor trebuie să rămână principalele criterii de eligibilitate ale programului, iar orice modificare cu impact major asupra pieței trebuie fundamentată prin analize de impact, mecanisme clare de aplicare și un proces real de consultare cu industria.
APIA a reiterat, de asemenea, în cadrul discuțiilor cu reprezentanții Ministerului Mediului că orice abordare privind luarea în considerare a cantității de CO₂ generate de transportul fiecărui autovehicul devine inoperantă în lipsa unei metodologii transparente și uniforme de calcul. ”Am subliniat că evaluarea exclusivă a distanței dintre punctul de încărcare și destinația finală, fără luarea în considerare a condițiilor efective de transport aplicabile tuturor vehiculelor și fără existența unui mecanism clar, verificabil și nediscriminatoriu, nu poate constitui un criteriu obiectiv de eligibilitate în cadrul Programului Rabla”, a arătat organizația.
În toate demersurile sale, aceasta a pledat consecvent pentru menținerea unor condiții concurențiale corecte și echitabile pe piața auto din România. ”Am susținut că Programul Rabla Auto trebuie să rămână un instrument de politică de mediu, bazat pe performanța de mediu și nivelul emisiilor autovehiculelor, nu pe criterii geografice privind locul de fabricație. Considerăm că rolul statului este acela de a stabili criterii obiective și transparente, iar alegerea modelului de autovehicul trebuie să aparțină consumatorului român, care trebuie să poată opta liber între toate vehiculele eligibile ce respectă standardele europene și nu să fie limitată prin opțiuni prestabilite de autoritatea publică”, a punctat organizația.
APIA se bucură că argumentele prezentate în cadrul observațiilor oficiale, al dezbaterii publice și al dialogului instituțional cu Ministerul Mediului au fost reflectate în forma finală a Programului Rabla pentru această sesiune. ”Considerăm că această decizie demonstrează că un dialog deschis, bazat pe argumente tehnice și economice solide, poate conduce la soluții echilibrate, în beneficiul consumatorilor și al pieței auto din România. Decizia anunțată confirmă importanța dialogului instituțional și a consultării actorilor relevanți ai industriei auto. APIA apreciază faptul că eventualele modificări privind criteriile de eligibilitate vor face obiectul unor analize și consultări suplimentare, înainte de o eventuală implementare”, a transmis asociația.
APIA își reafirmă disponibilitatea de a participa activ la acest proces și de a contribui cu expertiza tehnică a industriei pentru identificarea unor soluții care să susțină simultan obiectivele de mediu, competitivitatea pieței auto și interesele consumatorilor români.
În opinia asociației, succesul Rabla Auto depinde de existența unor reguli clare, predictibile și fundamentate, adoptate în urma unui dialog real între autorități și industrie, astfel încât programul să își atingă obiectivul principal: accelerarea înnoirii parcului auto din România și reducerea emisiilor generate de transportul rutier.
CITEȘTE ȘI:
Presiunea fizică „constantă” ar putea „dubla” durata de viață a bateriilor. Studiu Cambridge






Comentați?