Autostrada Unirii
Home Infrastructură Autostrada Unirii A8. CNIR a emis ordinul de începere pentru proiectarea tronsoanelor 1 și 3

Autostrada Unirii A8. CNIR a emis ordinul de începere pentru proiectarea tronsoanelor 1 și 3

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a emis ordinul de începere pentru proiectarea tronsoanelor 1 Moțca – Târgu Frumos și 3 Lețcani – Iași ale Autostrăzii Unirii A8, cu o lungime totală de 45 de kilometri.

Contractele pentru proiectarea și execuția celor souă secțiuni au fost semnate în urmă cu două săptămâni, constructorii fiind companii din România și Spania.

Perioada de proiectare urmează să demareze la 24 august 2026, finanțarea fiind asigurată prin Programul SAFE.

Directorul general al CNIR, Gabriel Budescu, a precizat că cele două tronsoane au o complexitate tehnică ridicată, incluzând numeroase poduri, pasaje și tuneluri, iar lucrările efective de construcție vor începe în iunie 2027, după cele 10 luni alocate etapei de proiectare.

Tronsonul 1 Moțca – Târgu Frumos, cu o lungime de 27 de kilometri, va include 36 de structuri, poduri și viaducte, patru tuneluri și trei noduri rutiere, la Moțca, Pașcani și Târgu Frumos. De asemenea, pentru asigurarea conexiunii cu secțiunea Leghin – Târgu Neamț a A8 și cu Autostrada Moldovei A7, va fi construit prioritar un segment de autostradă de 5,5 kilometri.

Pe tronsonul 3 Lețcani – DN 24 (Iași), cu o lungime de aproape 18 kilometri, sunt prevăzute 18 pasaje, șase tuneluri și două noduri rutiere.

 

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Vânzările cu amănuntul de vehicule pentru pasageri din China au scăzut cu 23% în luna mai

 

Rata anuală a inflației a urcat la 10,85% în luna mai. Motorina s-a scumpit cu 36,85%, iar benzina, cu 30,55%

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Transfăgărăşan
Infrastructură

Vine vara și pe Transfăgărășan. Circulația ar putea fi deschisă vineri, 12 iunie

Dacă starea carosabilului și condițiile meteo o permit, circulația pe Transfăgărășan va...

Suceava-Siret
Infrastructură

O asociere româno-ucraineană va realiza integral Drumul Expres Suceava – Siret

Asocierea româno-ucraineană Far Foundation – Automagistral Pivden – Lincor Trans este câștigătoarea...

Giurgiu
Infrastructură

Sistemul pentru plata online a taxei de trecere a Podului Giurgiu – Ruse a fost recepționat. Va fi funcțional din 15 iunie

Sistemul informatic pentru plata online de trecere a Podului Giurgiu – Ruse,...