Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a emis, miercuri, Decizia de expropriere pentru imobilele proprietate privată situate pe traseul Autostrăzii A8 Târgu Mureș-Târgu Neamț, secțiunea II Miercurea Nirajului – Leghin.
Astfel, prin Decizia de expropriere nr. 20/18.02.2026, imobilele proprietate amplasate pe loturile 1B Miercurea Nirajului – Sărățeni, 1C Sărățeni – Joseni, 1D Joseni – Ditrău, 2A Ditrău – Grințieș și 2C Pipirig – Vânători Neamț (Leghin), trec, de miercuri, în proprietatea publică a statului, conform Legii 255/2010.
”Este un pas foarte important în derularea proiectului Autostrăzii A8, pentru că am emis decizia de expropriere pentru imobile- proprietate privată- cu o suprafață de peste 6,9 milioane metri pătrați. CNIR a realizat, în avans față de termenul asumat prin caietele de sarcini, exproprierile pe cinci din cele șase loturi ale secțiunii Miercurea Nirajului-Leghin. Odată Decizia emisă, aceste cinci loturi ale autostrăzii au terenul asigurat pentru implementarea proiectelor, iar procedurile de expropriere pot continua cu etapele de intabulare a coridorului, scoaterea din fondul forestier și dezmembrarea imobilelor”, a precizat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.
Decizia de expropriere va fi afișată la sediul Consiliilor Locale ale localităților Acățari, Miercurea Nirajului, Bereni, Măgherani, Chibed, Sărățeni din județul Mureș, Praid, Joseni, Lăzarea, Ditrău, Tulgheș din județul Harghita și Grințies, Pipirig, Vânători-Neamț din județul Neamț, precum și pe pagina proprie de internet a expropriatorului.
Pentru lotul 2B Grințieș – Pipirig, Decizia de expropriere va fi emisă după consemnarea sumelor aferente despăgubirilor, iar predarea amplasamentului se va face înaintea termenului contractual, mai 2027, la finalizarea etapei de proiectare.
CITEȘTE ȘI:
Arval România lansează noi soluții de mobilitate dedicate electrificării flotelor
China reglementează prețurile mașinilor pentru a încuraja concurența bazată pe calitate și inovație




Comentați?