Potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), marți, 24 iunie 2025, în intervalul orar 08:00 – 18:00, se instituie restricţii de circulaţie pe Autostrada A2 București – Constanța, pentru executarea unor lucrări de reparații asfaltice.
Restricțiile pe Autostrada A2 vor fi impuse la km 144+100, respectiv în zona AI Fetești pe Calea II (sensul Constanța – București), banda 1 (de încasare în numerar a tarifului de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre între Fetești și Cernavodă), pentru executarea unor lucrări de reparații asfaltice.
Circulația vehiculelor se poate realiza în acest interval doar pe benzile de e-tarif (peaj), iar tariful poate fi achitat la stațiile de distribuție a carburanților (OMV Petrom, Mol, Rompetrol), prin SMS la numărul 7577 (număr disponibil în rețelele de telefonie mobilă Orange, Vodafone, Telekom Mobile și RCS&RDS) sau cu ajutorul cardului bancar prin intermediul portalului www.erovinieta.ro sau a aplicaţiei e-tarife (destinată telefoanelor mobile).
CNAIR reamintește utilizatorilor că achitarea peajului se poate efectua înainte de utilizarea podurilor sau până la ora 24.00 a zilei următoare trecerii.
CITEȘTE ȘI:
Primăria Capitalei pregătește licitația pentru reconfigurarea zonei Dimitrie Pompeiu
În luna iulie, se va circula circula pe drum de mare viteză între Craiova și București
Odată cu scăderea temperaturilor, sistemele de încălzire și dezaburire ale autovehiculelor sunt...
•Flote Auto4 noiembrie 2026Bulgaria și România încheie anul 2025 pe ultimele locuri din Uniunea Europeană...
•Flote Auto27 octombrie 2026Schimbare majoră de paradigmă legislativă în noul Cod Rutier din Italia. Chiar...
•Flote Auto20 octombrie 2026Circulația rutieră pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi restricționată temporar în perioadele...
•Flote Auto16 octombrie 2026
Comentați?