Miercurea Nirajului - Sărățeni
Home Infrastructură Autostrada Unirii A8. Contract semnat și pentru capătul secțiunii montane, lotul Miercurea Nirajului – Sărățeni

Autostrada Unirii A8. Contract semnat și pentru capătul secțiunii montane, lotul Miercurea Nirajului – Sărățeni

A fost semnat încă un contract de proiectare și execuție a unui lot aferent secțiunii montane II Miercurea Nirajului – Leghin, parte din Autostrada Unirii A8, fiind vorba despre lotul Miercurea Nirajului – Sărățeni (23,4 km).

Potrivit secretarului de stat din Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, constructorul este Asocierea Ozaltin – Infravis (Turcia – România), iar lucrări mai includ 36 structuri, intersecție denivelată cu DJ 135A și CF 407, conexiunea cu DN 13A prin nod rutier, 2 tuneluri bidirecționale cu o lungime totală de 1,07 km, din care 740 metri tunelul din apropierea localității Măgherani (jud. Mureș) și 330 metri tunelul din apropierea localității Chibed (jud. Mureș).

Valoarea contractului este de 2,98 miliarde lei (fără TVA), iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021 – 2027.

Pentru realizarea lotului Miercurea Nirajului – Sărățeni, durata contractului este de 30 luni, din care 6 luni pentru etapa de proiectare și 24 luni pentru etapa de execuție.

Traseul autostrăzii aferent acestei secțiuni montane este împărțit în 6 loturi și se desfășoară pe raza județelor Mureș, Harghita și Neamț, iar unitățile administrativ-teritoriale tranzitate sunt Miercurea Nirajului, Măgherani, Chibed, Sovata, Sărățeni, Praid, Joseni, Lăzarea, Ditrău, Tulghes, Grințieș, Ceahlău, Poiana Teiului, Pipirig, Vânători-Neamț.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

EY Entrepreneurship Barometer: Instabilitatea geopolitică și inflația sunt principalele preocupări pentru antreprenorii români

 

Rabla Auto 2025: AFM recomandă companiilor atenție sporită la declararea ajutoarelor de minimis

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

parcare
Infrastructură

Parcare SMART de tip Puzzle în sectorul 6 al Capitalei. Cum funcționează?

Zona Valea Roșie – Prelungirea Ghencea din sectorul 6 al Capitalei va...

Autostrada Moldovei
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7: 50 de kilometri aproape gata pe secțiunea Bacău-Pașcani, dar deschiderea depinde de banii Guvernului

Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...

autostradă
Infrastructură

Program de guvernare: 185 km noi de autostradă și drum expres până la finalul anului și ținte majore pentru 2028

Guvernul propus de premierul desemnat, Luca Niculescu, își asumă un angajament ferm...

benzinării
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Primele benzinării vor fi amplasate la km 91, în jud. Buzău

Autostrada Moldovei A7 face un pas major spre normalitate și confort. A...