Sărăţeni - Joseni
Home Infrastructură Construcția Lotului Sărăţeni – Joseni, parte din Autostrada Unirii A8, intră în licitație

Construcția Lotului Sărăţeni – Joseni, parte din Autostrada Unirii A8, intră în licitație

Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) a lansat licitația de alegere a constructorului și pentru Lotul Sărăţeni – Joseni, parte din secţiunea montană a Autostrăzii Unirii A8, iar ofertele se pot depune până pe data de 16 decembrie, a anunţat, marţi, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Contractul, finanţată prin Programul Transport 2021-2027, are o valoare estimată de 6,1 miliarde lei (fără TVA) şi o durată de 54 de luni, din care 14 luni pentru etapa de proiectare şi 40 de luni pentru execuţia lucrărilor.

Pe cei 32,4 kilometri ai acestei secțiuni se vor construi 39 de poduri şi pasaje; 3 tuneluri unidirecţionale; 4 polate; 2 pasaje pentru permeabilitatea animalelor (ecoducte); 2 parcări de scurtă durată, dotate cu 12 prize de încărcare pentru maşini electrice.

Lungimea pasajelor şi a tunelurilor este de aproximativ 16 kilometri şi reprezintă 50% din lungimea totală a acestui lot de autostradă. Cel mai lung pasaj va avea 1.736 metri, iar cel mai înalt viaduct va avea 45 de metri.

Potrivit ministrului Transporturilor, pe Lotul Sărăţeni-Joseni vor fi asigurate descărcări provizorii pentru ca acesta să poată funcţiona independent, până la finalizarea loturilor vecine.

Secţiunea de munte Sărăţeni – Pipirig de pe Autostrada Unirii (A8) are o lungime de 116 kilometri şi include patru loturi:

  • Lotul 1C Sărăţeni – Joseni – 32,4 km,
  • Lotul 1D Joseni – Ditrău – 14,4 km; data limită pentru depunerea ofertelor este 25 noiembrie,
  • Lotul 2A Ditrău – Grinţieş – 37,9 km; documentația de lansare în licitație este trimisă la ANAP pentru validare,
  • Lotul 2B Grinţieş – Pipirig – 31,5 km; până la finalul săptămânii, CNIR va transmite spre validare la ANAP documentaţia pentru lansarea licitației de execuție.

 

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Cum se alege soluția telematică ideală pentru flote

 

Flotă de 10 mașini electrice pentru Consiliul Județean Mehedinți

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

parcare
Infrastructură

Parcare SMART de tip Puzzle în sectorul 6 al Capitalei. Cum funcționează?

Zona Valea Roșie – Prelungirea Ghencea din sectorul 6 al Capitalei va...

Autostrada Moldovei
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7: 50 de kilometri aproape gata pe secțiunea Bacău-Pașcani, dar deschiderea depinde de banii Guvernului

Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...

autostradă
Infrastructură

Program de guvernare: 185 km noi de autostradă și drum expres până la finalul anului și ținte majore pentru 2028

Guvernul propus de premierul desemnat, Luca Niculescu, își asumă un angajament ferm...

benzinării
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Primele benzinării vor fi amplasate la km 91, în jud. Buzău

Autostrada Moldovei A7 face un pas major spre normalitate și confort. A...