Bacău - Piatra Neamţ
Home Infrastructură Guvernul aprobă proiectul Drumului Expres Bacău – Piatra Neamţ, o investiție de 9 mld. lei

Guvernul aprobă proiectul Drumului Expres Bacău – Piatra Neamţ, o investiție de 9 mld. lei

Executivul va aproba, joi, proiectul Drumului Expres Bacău – Piatra Neamţ, în lungime de 51 de kilometri, o investiţie de peste 9 miliarde de lei, a anunțat premierul Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern.

”Continuăm marile investiţii în infrastructură şi aprobăm proiectul Drumului Expres Bacău – Piatra Neamţ, în lungime de 51 de kilometri. Este o investiţie de peste 9 miliarde de lei, îndelung aşteptată de locuitorii din zonă şi de mediul de afaceri local”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Punctul de început al drumului expres se află la km 8 + 400 al autostrăzii Bacău – Pașcani și este proiectat pentru o viteză de 120 km/ oră, pe două benzi de circulație pe fiecare sens de mers. Pe lângă partea carosabilă propriu-zisă, proiectul include noduri rutiere, poduri, pasaje și viaducte, implicând lucrări de consolidare, hidrotehnice, pentru scurgerea apelor și lucrări de mediu, precum și parcări, spații de servicii și un Centru de întreținere și coordonare.

Finanţarea Drumului Expres Bacău – Piatra Neamţ este asigurată în special din fonduri europene, iar termenul de realizare este de 4 ani.

Traseul viitorului drum expres va tranzita localitățile Săucești, Berești-Bistrița, Itești, Racova și Blăgești, din județul Bacău, precum și unitățile administrativ-teritoriale Cândești, Costișa, Rediu, Borlești, Podoleni, Zănești, Roznov, Săvinești, Dumbrava Roșie și Piatra Neamț, din județul Neamț.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Nokian Tyres primește 150 mil. euro de la BEI pentru fabrica de anvelope cu emisii zero de la Oradea

 

Ministrul Transporturilor: În 2024, se va putea circula pe drumuri de mare viteză direct de la Craiova la București

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

parcare
Infrastructură

Parcare SMART de tip Puzzle în sectorul 6 al Capitalei. Cum funcționează?

Zona Valea Roșie – Prelungirea Ghencea din sectorul 6 al Capitalei va...

Autostrada Moldovei
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7: 50 de kilometri aproape gata pe secțiunea Bacău-Pașcani, dar deschiderea depinde de banii Guvernului

Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...

autostradă
Infrastructură

Program de guvernare: 185 km noi de autostradă și drum expres până la finalul anului și ținte majore pentru 2028

Guvernul propus de premierul desemnat, Luca Niculescu, își asumă un angajament ferm...

benzinării
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Primele benzinării vor fi amplasate la km 91, în jud. Buzău

Autostrada Moldovei A7 face un pas major spre normalitate și confort. A...