euroins
Home Administrare flote Asigurări Modificări ale termenelor în falimentul Euroins. Înscrierea la masa credală, până în 4 august

Modificări ale termenelor în falimentul Euroins. Înscrierea la masa credală, până în 4 august

Compania CITR, în calitate de lichidator judiciar al Euroins, a solicitat și a primit aprobarea Tribunalului București pentru prelungirea unor termene de interes pentru creditori. Solicitarea are la baza dorința și necesitatea de a informa cât mai mulți creditori ai Euroins despre faliment și drepturile pe care le au.

Termenele actualizate sunt următoarele:

– termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor la masa credală este 4 august 2023;
– termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanțe este 4 septembrie 2023;
– termenul de definitivare a tabelului creanțelor este 28 august 2023;
– data primei ședințe a adunării generale a creditorilor este 8 septembrie 2023.

Termene care rămân neschimbate

Conform legii și deciziei instanței deținătorii de polițe emise de către Euroins au de la declararea falimentului, maximum 90 de zile, adică până pe 8 septembrie 2023 inclusiv, pentru a contracta un alt furnizor de RCA și pentru depunerea cererilor de deschidere a dosarelor de daună în situația în care s-a produs un eveniment asigurat acoperit de o poliță de asigurare în vigoare și/sau a cererilor de plată la Fondul de Garantare a Asiguraților, sau 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior .

Deținătorii de polițe pot solicita în toata această perioadă rezilierea contractelor de asigurare și recuperarea restituirilor de primă sau, în caz, contrar, polițele vor înceta de drept în 90 de zile, termen care se împlinește la 8 septembrie 2023

Termenul de 90 de zile nu se aplică contractelor de asigurare încadrate în clasa de asigurări 15 – Garanţii, prevăzută în secţiunea A din anexa nr. 1 la Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care termenul de încetare de drept este de 150 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, în speță 7 noiembrie 2023; în aceleaşi condiţii, încetează de drept şi contractele de reasigurare.

Dreptul creditorilor de asigurări de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de Garantare a Asiguraților se naşte la data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei Autoritatii de Supraveghere Financiara nr. 262/17.03.2023.

 

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

T&E: Mașinile electrice mai mici pot reduce necesarul de metale critice cu aproape 25%

Înmatriculările de autoturisme noi în UE au crescut cu aproape 18% în primul semestru

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

casco
Asigurări

UNSAR: Furtunile și inundațiile au produs daune CASCO de peste 10,5 milioane lei

Companiile de asigurări membre ale Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și...

omniasig
Asigurări

Top 3 despăgubiri RCA plătite de Omniasig în semestrul I

Cea mai mare despăgubire achitată pe linia RCA, în primul semestru din...

RCA
Administrare floteAsigurări

Anytime România și BRD Groupe Société Générale integrează asigurarea RCA direct în aplicația YOU BRD

Anytime România și BRD Groupe Société Générale simplifică accesul la asigurările auto...

Anytime
Asigurări

Anytime România își extinde portofoliul

Anytime România, brandul de asigurări digitale al Interamerican și parte a Grupului...