autorizaţii de taxi
Home Administrare flote Juridic Cererile pentru autorizaţiile de taxi pot fi depuse până în data de 17 mai

Cererile pentru autorizaţiile de taxi pot fi depuse până în data de 17 mai

Cererile pentru autorizaţiile de taxi mai pot fi depuse până în data de 17 mai, urmând a fi atribuite 1.850 de autorizaţii, a transmis primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

„Pentru prima dată în ultimii zece ani, Primăria Capitalei va atribui 1.850 de autorizaţii de taxi, dintre care 100 pentru transport de persoane cu dizabilităţi motorii. Persoanele interesate vor urma o procedură transparentă, în conformitate cu prevederile legale, iar angajaţii municipalităţii vor oferi sprijin în îndeplinirea paşilor care trebuie parcurşi”, a precizat edilul general al Capitalei.

Procedurile de atribuire pentru cele 1.850 de autorizaţii taxi au fost demarate în data de 15 martie.

Pentru depunerea cererilor sunt necesare:

  • înregistrare ca PFA la Registrul Comerţului, cod CAEN 4932;
  • atestare profesională ca taximetrist emisă de ARR;
  • aviz medical şi psihologic;
  • cazier judiciar al taximetristului;
  • cazier fiscal al PFA-ului;
  • emiterea autorizaţiei de transport de către PMB;
  • dovadă pentru deţinerea autoturismului sau declaraţie pe propria răspundere că va fi cumpărat în maxim şase luni (cu o garanţie de 5%);
  • cerere de participare în procedura de atribuire a autorizaţiilor de taxi.

Consilierii municipali au aprobat, pe 7 martie, o hotărâre prin care au fost modificate criteriile de departajare în vederea atribuirii autorizaţiilor taxi. Printre acestea se numără:

– clasificarea autovehiculului, conform normelor de poluare euro:

  • Full electric: 20 de puncte;
  • Hibrid Plug-in: 15 puncte;
  • Hibrid: 10 puncte;
  • EURO 6 + GPL/CNG: 10 puncte;
  • EURO 6: 5 puncte.

– vechimea autovehiculului de la data fabricaţiei:

  • până la 1 an: 10 puncte;
  • între 1 şi 2 ani: 8 puncte;
  • între 2 şi 3 ani: 6 puncte;
  • între 3 şi 4 ani: 4 puncte;
  • între 4 şi 5 ani: 2 puncte.

– echiparea cu instalaţie pentru aer condiţionat: 20 de puncte;

– gradul de protecţie a pasagerilor:

  • până la 4 airbaguri: 10 puncte;
  • peste 4 airbaguri: 20 puncte.

– dotări suplimentare ale autovehiculului:

  • dispozitiv fix de înregistrare a precizărilor făcute de client: 1 punct;
  • perete despărţitor între conducătorul auto-clienţi: 1 punct;
  • dispozitiv pentru plata cu cardul: 15 puncte.

 

CITEȘTE ȘI:

28 de oferte pentru construcţia celor patru tronsoane ale Autostrăzii Buzău-Focşani

Amenzi de peste 1 milion lei în urma unor controale efectuate de RAR la service-urile auto

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

industria auto
Industrie autoJuridic

Acord între Paris și Berlin pentru industria auto. Norme de CO2 mai relaxate din 2035 și standard „Made in Europe” de 70%

Franța și Germania au ajuns la un compromis provizoriu privind viitorul industriei...

abaterilor rutiere
Juridic

Program de guvernare: Reglementări pentru procesarea automată a abaterilor rutiere

Actualizarea cadrului legal pentru procesarea automatizată a abaterilor rutiere se numără printre...

Codul Rutier
JuridicSiguranţă rutieră

Italia schimbă radical Codul Rutier. De la amenzi dictate de comportament la reguli stricte pentru motocicliști și pietoni

Guvernul italian a aprobat decretul legislativ care aduce o reformă profundă Codului...

Transportul rutier
Transporturi

INS: Transportul rutier rămâne principalul mod utilizat pentru mobilitatea persoanelor

În trimestrul II 2026, în transportul interurban şi internaţional au fost transportaţi...