Advertisement

Electric Up 2
Home Piaţa auto Flotă verde PNRR prevede instalarea unui număr de 13.200 de puncte de reîncărcare rapidă pentru vehicule electrice

PNRR prevede instalarea unui număr de 13.200 de puncte de reîncărcare rapidă pentru vehicule electrice

Prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în cadrul Pilonului „Fondul Local pentru Tranziția verde și digitală – intervenții pentru mobilitatea urbană verde” sunt propuse investiții ce vizează instalarea unui număr de 13.200 de puncte de reîncărcare rapidă pentru vehicule electrice până în trimestrul II din 2026, se arată într-un document transmis Camerei Deputaților de către Ministerul Dezvoltării.

Potrivit documentului, prin această componentă se va încuraja achiziția de vehicule ”verzi” și, implicit, schimbarea vehiculelor cu propulsie pe bază de combustibili fosili cu cele electrice, contribuind astfel la reducerea poluării din cadrul localităților.

Bugetul total pentru această investiție este de 165 milioane euro și va fi împărțit pe categorii de unități administrativ-teritoriale (UAT-uri) și anume municipii reședintă de județ, municipii altele decât reședința de județ, orașe și comune. De asemenea, vor fi eligibile și parteneriate și/sau asociaţii de dezvoltare intercomunitară (ADI) pentru proiectele desfășurate în parteneriat cu UAT din zona periurbană/zona metropolitană/zona urbană funcțională și/sau cu consiliile județene/municipiul București.

Cele 13.200 de puncte de reîncărcare rapidă vor fi amplasate în locuri accesibile publicului, în zonele stabilite de Planul urbanistic general al localității drept zone pentru locuințe/zone mixte/zone servicii/zone comerciale/zone transporturi (cât mai aproape de locuitori – pentru limitarea nevoilor de deplasare).

De asemenea, tot în cadrul Pilonului „Fondul Local pentru Tranziția verde și digitală – intervenții pentru mobilitatea urbană verde”, se propun și investiții pentru înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public prin achiziția de material rulant nou: tramvaie, troleibuze cu baterii, autobuze nepoluante (ce au zero emisii gaze de eșapament) – electrice sau pe hidrogen (care cuprind și stații de încărcare pentru autobuzele electrice – stații de încărcare rapidă pe traseu și stații de încărcare lentă la autobază); rnicrobuze nepoluante (ce au zero emisii gaze de eșapament) utilizate în scopuri comunitare.

Bugetul total estimat pentru înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public este de 580 rnilioane euro pentru aceleași categorii de UAT-uri eligibile.

În prezent, PNRR se află în proces de elaborare și negociere cu reprezentanții Comisiei Europene, data limită de finalizare a acestuia fiind luna septernbrie 2021.

 

CITEȘTE ȘI:

IVECO Daily 2021, actualizare substanțială

100% dintre managerii de flote din Europa vor să cumpere mașini electrice în următorii 2 ani

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Flotă verde

Volvo EX90 va ajunge la clienții din România începând cu luna noiembrie

Volvo anunță că primul SUV EX90 integral electric a fost lansat pe...

Flotă verde

Allview Auto a comercializat deja 100 de unități CityZEN

Compania Allview Auto, care comercializează în România mașinile electrice CityZEN, și-a atins...

APIA
Flotă verdeFonduri publice

Flota APIA se extinde cu 36 de mașini electrice prin Rabla Plus

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a lansat licitația pentru...

Flotă verde

Leapmotor vine în România

Leapmotor International a desemnat AUTOGREEN MOTOR, care face parte din grupul AUTOITALIA,...