Bucureşti - Constanţa
Home Infrastructură Între Bucureşti și Constanţa vor circula 19 perechi de trenuri. Pe A2, restricțiile au fost ridicate

Între Bucureşti și Constanţa vor circula 19 perechi de trenuri. Pe A2, restricțiile au fost ridicate

Pe relaţia Bucureşti – Constanţa, vor circula în această vară un număr de 12 perechi de trenuri InterRegio de la CFR Călători (Trenurile Soarelui), la care se vor adăuga şapte perechi de trenuri de la operatorii privaţi Softrans, Regio Călători, Transferoviar Călători şi Astra Trans Carpatic, a declarat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă.

”În această vară, vom avea 12 perechi de trenuri InterRegio de la CFR Călători pe relaţia Bucureşti-Constanţa (Trenurile Soarelui) la care se adaugă încă şapte perechi de trenuri de la operatorii privaţi Softrans, Regio Călători, Transferoviar Călători şi Astra Trans Carpatic. Timpul de parcurs este de două ore, pentru cea mai rapidă pereche. Ştim că sunt multe de făcut pentru calea ferată, restanţe de zeci de ani. Dar, pe anumite relaţii, trenul chiar reprezintă acum o alternativă decentă, rapidă şi ecologică”, a afirmat Cătălin Drulă.

Șeful de la Transporturi a vizitat joi lucrările de reabilitare ale podurilor de la Cernavodă, amplasate pe Autostrada A2 București – Constanța, afirmând cu această ocazie că trenul IR 1581 este ”cel mai rapid (150 km/h) şi confortabil mijloc de transport pe această relaţie”.

Pe de altă parte, ministrul Cătălin Drulă a anunțat că, începand de joi, pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa au fost ridicate toate restricțiile și devierile.

Cernavoda

”De astăzi, și toată vara, vom circula pe Autostrada A2 de la București la Constanța fără șantiere. Așa cum am stabilit cu Compania de drumuri, toate devierile de trafic de pe A2 au fost încheiate înainte de sezonul estival. La podul de la Cernavodă, lucrările ample de reabilitare au început în martie. Constructorul s-a mobilizat corespunzător și a respectat termenul de redare în trafic așa cum am convenit. Lucrările pe partea carosabilă vor fi reluate în toamnă”, a conchis Cătălin Drulă.

 

CITEȘTE ȘI:

Ungaria a modificat condițiile de intrare în contextul pandemiei

Noi condiții de intrare în Germania. Cum se trece granița pe cale rutieră

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

parcare
Infrastructură

Parcare SMART de tip Puzzle în sectorul 6 al Capitalei. Cum funcționează?

Zona Valea Roșie – Prelungirea Ghencea din sectorul 6 al Capitalei va...

Autostrada Moldovei
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7: 50 de kilometri aproape gata pe secțiunea Bacău-Pașcani, dar deschiderea depinde de banii Guvernului

Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...

autostradă
Infrastructură

Program de guvernare: 185 km noi de autostradă și drum expres până la finalul anului și ținte majore pentru 2028

Guvernul propus de premierul desemnat, Luca Niculescu, își asumă un angajament ferm...

benzinării
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Primele benzinării vor fi amplasate la km 91, în jud. Buzău

Autostrada Moldovei A7 face un pas major spre normalitate și confort. A...