Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunţat că în această săptămână vor fi aprobate primele dosare depuse după lansarea programelor Rabla Clasic și Rabla Plus 2021, menționând că sistemul este „foarte birocratic”.
Ministerul Mediului afirmă că a cerut Administraţiei Fondului de Mediu (AFM) să reducă birocraţia şi să înceapă analiza şi aprobarea dosarelor, subliniind că mai sunt încă de aprobat dosare în cadrul acestui program depuse în anul 2020 şi nefinalizate.
”Din păcate, sistemul este unul birocratic, aşa l-am găsit şi încă nu am făcut modificările. AFM-ul nu a aprobat până acuma niciun dosar. Săptămâna aceasta intră în comitetul de aprobare primele dosare care au fost depuse după data de 26 (aprilie – n.red.), de când s-a deschis programul. Am solicitat ca săptămânal cel puţin 200 de dosare să fie aprobate, astfel încât programul să pornească. Am primit acest semnal la sfârşitul săptămânii trecute că acele comitete de avizare şi aprobare nu sunt organizate din cauza faptului că au venit foarte multe dosare din 2020, nici măcar acelea nu au fost terminate. E o procedură prea complicată şi prea stufoasă. Am cerut conducerii AFM să simplifice, să elimine direcţiile care oricum nu au o contribuţie la aprobarea dosarelor şi să urgenteze procedura”, a explicat Tanzcos Barna, într-o emisiune la Digi 24.
Potrivit ministrului, primele aprobări vor fi acordate începând cu această săptămână, după ce procedura va fi simplificată.
Ministrul a propus ca primăriile să plătească proprietarilor maşinilor abandonate pentru predarea acestora, aşa cum s-a întâmplat la Sfântu Gheorghe, unde peste 200 de autovehicule vechi, care nu pot fi incluse în programul Rabla, au fost predate, iar proprietarii au primit de la administraţia locală câte 3.000 de lei.
Suma alocată în cadrul sesiunii de finanţare din 2021 pentru Programul Rabla Clasic este de 440 milioane lei, iar în cadrul Programului Rabla Plus, bugetul alocat este de 400 milioane lei.
Listele cu producătorii care au semnat contracte de participare cu AFM sunt publicate pe site-ul instituţiei www.afm.ro, la secţiunile programelor.
În ediţia de anul acesta, programele vin cu o serie de modificări.
CITEȘTE ȘI:
CNAIR modernizează calea de acces de la uzina Ford la Drumul Expres Craiova – Pitești
CNAIR modernizează calea de acces de la uzina Ford la Drumul Expres Craiova – Pitești
Comentați?