ungaria
Home Administrare flote Juridic Ungaria nu va interzice tranzitul și accesul lucrătorilor transfrontalieri

Ungaria nu va interzice tranzitul și accesul lucrătorilor transfrontalieri

Ministerul Afacerilor Externe a transmis că ministrul de resort, Bogdan Aurescu, a avut astăzi, 29 august 2020, o convorbire telefonică cu omologul său ungar Péter Szijjártó, în continuarea demersurilor întreprinse de MAE pentru obținerea din partea autorităților ungare a clarificărilor privind informațiile apărute în spațiul public referitoare la adoptarea în perioada următoare de noi măsuri restrictive pentru gestionarea pandemiei de COVID-19.

Ministrul Bogdan Aurescu a solicitat interlocutorului informații privind conținutul exact al măsurilor vizate, insistând asupra luării în considerare a impactului acestora asupra cetățenilor români care tranzitează Ungaria, precum și în privința cetățenilor români – lucrători transfrontalieri.

CITEȘTE ȘI: Ungaria îşi va închide graniţele pentru străini de la 1 septembrie pe fondul pandemiei. Reacția MAE

În cadrul discuției a fost obținută confirmarea, din partea ministrului Péter Szijjártó, că tranzitul cetățenilor români prin Ungaria, respectiv accesul cetățenilor români – lucrători transfrontalieri nu vor fi afectate.

Astfel, conform oficialului ungar, tranzitarea teritoriului Ungariei va fi permisă în continuare în aceleași condiții și se va face prin aceleași puncte de trecere ale frontierei și pe aceleași culoare rutiere stabilite. Acesta a arătat că regulile preconizat a fi schimbate se referă la intrarea în Ungaria ca destinație finală a călătoriei.

De asemenea, a sugerat ca autoritățile polițienești de resort din cele două state să mențină un contact apropiat în perioada imediat următoare pentru eventuale clarificări tehnice.

Ministerul Afacerilor Externe păstrează situația în atenție și va informa cu celeritate asupra oricăror evoluții de interes. Detalii suplimentare vor fi transmise ulterior adoptării formale a deciziilor autorităților ungare.

Condiții de călătorie pentru Ungaria actualizate periodic sunt disponibile la următorul link: http://www.mae.ro/node/51934.

MAE reamintește că, în prezent, sunt aplicabile următoarele condiții de tranzit pentru pasageri:

– durata tranzitului să nu depășească 24 de ore;

– persoanele nu prezintă simptome specifice infecției cu COVID-19;

– să prezinte un document din care să rezulte fără echivoc scopul deplasării şi ţara de destinaţie, respectiv să aibă asigurată intrarea pe teritoriul statului vecin Ungariei, aflat pe ruta de tranzit către ţara de destinaţie.

Tranzitul se va efectua doar pe traseele desemnate şi publicate pe pagina web a poliţiei ungare, fiind indicate în mod explicit locurile de oprire/odihnă (http://www.police.hu/hu/hirek-es-informaciok/hatarinfo?field_hat_rszakasz_value=rom%C3%A1n+hat%C3%A1rszakasz).

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

emisii
Juridic

Mutare surpriză în industria auto: Porsche formează o alianță de emisii cu Xpeng

Porsche a părăsit pool-ul de emisii CO₂ al grupului Volkswagen din Uniunea...

Ningbo Ocean Shipping
Transporturi

Chinezii de la Ningbo Ocean Shipping intră pe piața transportului de automobile. Prima navă aduce 5.400 de mașini electrice în Europa

Ningbo Ocean Shipping, divizia de transport maritim de linie a grupului Ningbo-Zhoushan...

scoase din uz
Juridic

Cum vrea Europa să recupereze milioane de tone de oțel și aluminiu din cele 12 mil. vehicule scoase din uz anual

Joi vor intra în vigoare noi norme privind proiectarea, producerea, colectarea și...

diesel Euro 5
JuridicTransporturi

Mașinile diesel Euro 5 vor fi interzise în nordul Italiei de la 1 octombrie 2026. Cine nu vrea?

Amânată deja de două, interdicția mașinilor diesel Euro 5 în patru regiuni...