BMW Seria 8 Gran Coupe
Home Piaţa auto Autoturisme BMW Seria 8 Gran Coupe în haine de gală

BMW Seria 8 Gran Coupe în haine de gală

BMW România a ales un mediu inedit pentru a introduce noua Serie 8 Gran Coupe pe piața internă: pentru a simboliza îngemănarea dintre tehnică și artă care descrie noul model, a fost organizat un concert, cu sprijinul Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo, susținut în incinta Muzeului Tehnic Dimitrie Leonida. 

Nu a fost o simplă prezentare, ci un eveniment complex, care a mângâiat toate simțurile invitațiilor.

BMW Seria 8 Gran Coupe

 

Artistul Adrian Mitu, care a semnat până acum trei proiecte ample dedicate istoriei BMW, a fost responsabil cu impactul vizual, pentru că a adus cele 8 planșe la care lucrează actualmente și care vor fi completate de încă 20 de panouri în câteva luni. La finalul lucrării, tabloul gigantic format din 28 de panouri și dedicat legendarului pilot Stirling Moss, va avea o înălțime totală de 2,12 m, ca un omagiu adus celor 212 victorii ale britanicului.

 

 

BMW Seria 8 Gran Coupe

 

Trei muzicieni de top, bandoneonistul Marcelo Nisinman, chitaristul Alberto Mesirca și flautista Janne Thomsen au interpretat piese clasice și tango-uri, desfătând auzul celor prezenți la eveniment. Îi puteți asculta și la concertele SoNoRo din ț ară, organizate în Cluj și Sibiu până pe 17 noiembrie. Cât despre gust… o degustare de vinuri ale casei Liliac a ținut buna dispoziție la cote înalte, cu licori albe, roșii și vin spumant.

 

Acesta este BMW M8 Gran Coupe!

Peste toate, însă, noul BMW Seria 8 Gran Coupe a răsfățat toate simțurile celor prezenți, cu miros de piele fină, texturi de aluminiu natur, aspect de coupe și dimensiuni de autoturism de lux. De auz se vor ocupa atât V8-ul twin-turbo de 530 CP și 750 Nm, cât și sistemul de sunet Bowers and Wilkins, cu difuzoare înzestrate cu membrane din diamant, iar asta se va întâmpla curând, cu ocazia primelor teste oficiale.

BMW Seria 8 Gran Coupe

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Leapmotor
AutoturismeFlotă verdePiaţa auto

Leapmotor lansează modelul B05 în Europa

Leapmotor își consolidează prezența pe piața europeană prin lansarea modelului B05, primul...

Peugeot
AutoturismePiaţa auto

Peugeot la Salonul de la Beijing

PEUGEOT a revenit la Salonul Auto Internațional de la Beijing, reafirmându-și ambiția...

Voyah Free
Autoturisme

Cea mai scumpă flotă de poliție din lume a primit un nou model premium, Voyah Free de la Dongfeng

Este greu să nu fii impresionat de flota uimitoare de mașini a...