Home Transporturi 100 de autobuze electrice pe 14 trasee din Bucureşti

100 de autobuze electrice pe 14 trasee din Bucureşti

Municipalitatea Capitalei va achiziţiona 100 de autobuze electrice din bani europeni, printr-o finanţare nerambursabilă în valoare totală de aproximativ 57 de milioane de euro, potrivit celor patru proiecte aprobate de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Dosarele, depuse în luna iunie, au fost deja selectate pentru finanţare prin Programul Operaţional Regional
2014- 2020.

„Ca să obţinem aceste fonduri, însă, este necesar votul consilierilor generali pentru sumele care constituie
contribuţia financiară proprie a Municipiului Bucureşti pentru această achiziţie”, a declarat Gabriela Firea, primarul general al Capitalei.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei, după ce vor fi achiziţionate, prin licitaţie, cele 100 de autobuze electrice vor fi utilizate astfel:

  • 29 autobuze – pe traseele 312, 313, 368 şi 385;
  • 13 autobuze – pe traseele 137 şi 138;
  • 33 autobuze – pe traseele 173, 311, 336, 381 şi 601;
  • 25 autobuze – pe traseele 300, 330 şi 335.

Până acum, doar trei oraşe au achiziţionat vehicule ecologice pentru transportul public, Turda, Suceava şi Cluj,

Astfel, licitaţia organizată de primăria din Turda în acest an a fost câştigată de compania Anadolu Automobil Rom, care va livra, în 2019, un număr de 20 de autobuze electrice marca SOR, produse în Cehia.

Şi licitaţia organizată de municipalitatea din Suceava a fost câştigată de Anadolu Automobil Rom, care va furniza, tot anul viitor, 5 autobuze electrice Karsan Jest.

Pentru transportul public nepoluant al Clujului, cele 11 autobuze electrice Urbino, de 12 metri, au fost furnizate de Solaris.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Milano
Transporturi

Parcare gratuită în Milano pentru cei care folosesc o mașină la comun

Municipiul Milano și Zona Metropolitană a acestuia, în colaborare cu platforma BePooler,...

PNRR
Flotă verdeTransporturi

Bilanț PNRR: Peste 1.100 de vehicule nepoluante și mii de stații de încărcare, raportate de Ministerul Dezvoltării

Ministerul Dezvoltării a anunțat, luni, că a atins și a depășit țintele...

Ningbo Ocean Shipping
Transporturi

Chinezii de la Ningbo Ocean Shipping intră pe piața transportului de automobile. Prima navă aduce 5.400 de mașini electrice în Europa

Ningbo Ocean Shipping, divizia de transport maritim de linie a grupului Ningbo-Zhoushan...

diesel Euro 5
JuridicTransporturi

Mașinile diesel Euro 5 vor fi interzise în nordul Italiei de la 1 octombrie 2026. Cine nu vrea?

Amânată deja de două, interdicția mașinilor diesel Euro 5 în patru regiuni...