Introducerea unui impozit pe cifra de afaceri este o măsură nefezabilă din punct de vedere economic, în primul rand din cauza marjelor diferite din diverse industrii, spun reprezentanţi ai oamenilor de afaceri.
Potrivit acestora, o astfel de măsură va însemna, în fapt, o blocare a investiţiilor companiilor, va determina un lanţ de falimente şi va stimula evaziunea fiscală.
„În primul rând există o directivă europeană, Directiva 112/TVA, care nu permite impozitele pe cifra de afaceri, altul decat TVA. Exceptând regimul microintreprinderilor, unde se aplică acest tip de impozit, orice altă decizie ar însemna încălcarea legislaţiei europene”, au arătat, în cadrul unei conferinţe de presă, reprezentanţii Coaliţiei pentru dezvoltarea României, Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, Romanian Business Leaders, Camerei de Comerţ Americană în România, Camerei de Comerţ şi Industrie Franceză în România, Camerei de Comerţ şi Industrie Româno Germană şi Consiliului Investitorilor străini.
Niciun stat membru UE nu practica un astfel de impozit. Pe de altă parte, o astfel de măsură va însemna că România va încălca prevederile din convenţiile internaţionale privind evitarea dublei impuneri, au conchis sursele citate.
Companiile care analizează oportunități de finanțare pot verifica online, prin noul portal...
•Răzvan Codorean3 noiembrie 2026Grupul Mercedes-Benz a revizuit în scădere estimările de profit pentru anul financiar...
•Flote Auto2 noiembrie 2026Confruntat cu un mediu economic degradat, grupul Audi a înregistrat o scădere...
•Flote Auto2 noiembrie 2026Producătorul auto Hyundai Motor a raportat un profit net de 1.930 de...
•Flote Auto2 noiembrie 2026
Comentați?