CNAIR
Home Administrare flote Asigurări UNSAR: Plata daunelor nu este afectată

UNSAR: Plata daunelor nu este afectată

În urma controalelor ANAF la societăţi din domeniul reparaţiilor auto, finalizate cu aplicarea unor sancţiuni contravenţionale, reprezentanţii UNSAR spun că nu vor fi afectate plăţile aferente daunelor, efectuate de companiile de asigurare către unităţile reparatoare.

Potrivit Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România – UNSAR, membrii săi dispun de proceduri de selecţie a partenerilor furnizori de reparaţii auto, proceduri în cadrul cărora asigurătorul verifică fiecare dosar, inclusiv facturile şi devizele de reparaţie.

„Având în vedere prevederile noii legislaţii RCA, care permit asiguratului să îşi repare vehiculul avariat la orice service autorizat, dorim să atragem atenţia clienţilor asupra modului în care selectează agenţii economici ce desfăşoară activitate în domeniul reparaţiilor auto, precum şi asupra documentelor doveditoare emise de către aceştia”, arată repreznetanţii UNSAR.

Totodată, aceştia reiterează că, aşa cum prevede noua lege, folosirea de piese contrafăcute se poate pedepsi penal.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

casco
Asigurări

UNSAR: Furtunile și inundațiile au produs daune CASCO de peste 10,5 milioane lei

Companiile de asigurări membre ale Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și...

omniasig
Asigurări

Top 3 despăgubiri RCA plătite de Omniasig în semestrul I

Cea mai mare despăgubire achitată pe linia RCA, în primul semestru din...

RCA
Administrare floteAsigurări

Anytime România și BRD Groupe Société Générale integrează asigurarea RCA direct în aplicația YOU BRD

Anytime România și BRD Groupe Société Générale simplifică accesul la asigurările auto...

Anytime
Asigurări

Anytime România își extinde portofoliul

Anytime România, brandul de asigurări digitale al Interamerican și parte a Grupului...